Dincolo de haine, abisul!

Publicat: vineri, 11 august 2017

Viaţa socială ne artificializează, ne amputează esenţa umană, ne alienează faţă de fiinţele primordiale, aşa cum sunt ele descrise în Geneză. Hainele, încălţămintea,automobilele,ochelarii strivesc fiinţa umană autentică sub o platoşă ireală care pare să capete realitate, consistenţă reprezentativitate în pofida condiţiei omului aşa cum o consacră biologia. Am înţeles asta întârziind în faţa unei toalete publice aglomerate. Oamenii intrau puţin jenaţi că îşi desconspiră adevărată esenţă, aroganţi în compensare trec pe lângă ţine spre toaletă fără să te observe, mai că ar trece prin ţine, când de fapt ei ar vrea să nu-i observi, să te porţi că şi când n-ai şti cum se vor debarasa de artificii şi vor rămâne nu goi, ci penibil de pe jumătate îmbrăcaţi, împuţind aerul cu mirosurile pe care le ţin captive în burtă când se salută cu distincţie: „Bună ziua!” Cu stimă!” asta în cazurile fericite, pentru că de obicei trec pe lângă ceilalţi abia retinându-si duhoarea în vintre aruncându-le cu silă, cu o vinovăţie abia conţinută, deturnată: „Jegule!”,” Nimicule!”.
Am fost într-o vară la Vama Veche într-o încercare de catharsis. Am trăit printre nudişti într-un act de revendicare a fiinţei celei adevărate, o frondă la adresa condiţiei cosmetice a realităţii. Îmi vine să urlu: „Împăratul e gol!”, ori de câte ori văd oameni captivi sub haine, în automobile, în vile, ferecaţi îndărătul lipsei de respect prin care isi impun fiinţa nevolnică celorlalti care au o nevolnicie nerevendicată, necuantificată deci incertă si nesigură,nedemnă de a fi impinsă inainte pe post de glorie.
Celine spunea că dacă vrei să scapi de ascendentul cuiva asupra ta, imaginează–ţi-l gol.
Mai rămâne oare ceva din omul căruia îi iei prestanţa lipsindu-l de artificii? Aşa ar trebui să trăim, că şi cum ar fi iminent să fim despuiaţi.
Ca şi cum, în orice clipă, am putea fi surprinşi de ceilalţi aşa cum suntem şi am fi biciuiti pentru tot surplusul fără acoperire care s-ar găsi asupra noastră.