Diplome de excelență în științe juridice și economice pentru absolvenții Universității Hyperion

În contextul în care piața de muncă este din ce în ce mai competitivă, Universitatea Hyperion se poate lăuda cu procentul impresionant al absolvenților integrați pe piața muncii din România și din străinătate.
„La Universitatea Hyperion s-au creat condițiile de studiu și de pregătire pentru ca studenții și absolvenții noștri să se afirme în relația cu angajatorii. Apreciem că cel mai important rezultat al acestor oportunități, care completează activitățile curriculare mereu actualizate, îl constituie procentul foarte mare, de peste 95% la unele specializări, al studenților și absolvenților deja angajați.
Considerăm că nu numai aspectul cantitativ este important, ci și prestigiul profesional al acestora, aprecierea de care se bucură în domeniul respectiv și perspectivele generate de buna pregătire de care au beneficiat la Universitatea Hyperion”, declară Rectorul Universității, prof. univ. dr. Sever-Irin Spânulescu.