Directorul general al ANTENA TV GROUP, cercetat de către DNA

George Sorin Alexandrescu, directorul ANTENA TV GROUP, acuzat de şantaj, de către procurorii anticorupţie, a fost reţinut joi seară, pentru 24 de ore. Conform DNA, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, inculpatul, a constrâns un administrator al unei societăți comerciale să semneze un contract în condiții prestabilite, impuse de inculpat, sub amenințarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru persoana în cauză.

„Dosarul a fost constituit ca urmare a denunțului părții vătămate.
Inculpatului Alexandrescu George Sorin i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

La data de 30 mai 2013, procurorii au dispus reținerea inculpatului Alexandrescu George Sorin pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței competente cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.

Dumitru Dragomir: Nu am greşit cu nimic, nu am încasat niciun leu

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat joi la ieşirea din sediul DNA că între trustul Intact şi RCS & RDS este o luptă „între doi elefanţi”, iar el nu a greşit cu nimic. Dragomir a spus că a fost chemat la DNA în calitate de martor în dosarul directorului general al Antena TV Group.

„Lupta este între doi elefanţi, iar eu calc în urma lor şi pot să-mi rup glezna nevinovat. Eu nu am greşit din punct de vedere legal cu nimic. Eu sau vreo firmă a mea nu am încasat niciun leu. (…) Am fost chemat martor la DNA. Am dat răspunsuri la toate întrebările procurorilor. Am dat o declaraţie, nu ştiu acum dacă este o plângere sau declaraţie. Am declarat tot ce mi s-a întâmplat fără să mint, pentru că am jurat pe Biblie. Mai ales că toate discuţiile s-au purtat pe telefon, iar stenogramele sunt la ordinea zilei”, a declarat şeful LPF, la ieşirea de la DNA.

Dumitru Dragomir a povestit care este presupusul şantaj. „Pe scurt, am fost anunţat la telefon de Sorin Alexandrescu (directorul general al Antena TV Group – n.r.), să vorbesc cu un director de la RCS RDS, să-l trimit la el, pentru că are ceva foarte tare cu domnia sa, şi că le-a scos nişte TV-uri de pe grilă şi că erau ei în mare scandal. Mi-a spus că vine a doua zi pe la mine, pe la Ligă, dar nu a mai venit. Mi-a trimis apoi o hârtie, fără dată, fără semnătură, dar cu antetul de la Intact, şi cerea să răspund la nişte întrebări, aşa, nu ştiu, foarte…despre un contract dintre firma Bodu cu RCS RDS. Fiind ani de zile patron de presă, le-am trimis un răspuns corect. Bineînţeles că m-am simţit şantajat, oricine se simte, mi-a dat şi telefon. În orice caz, nu vreau să fac rău cuiva, dar ei faţă de mine au greşit, nu m-am simţit bine…Eu nu pot spune scopul şantajului. Asta este treaba procurorilor, judecătorilor. (…) Este treaba lor, şantajul lor, unul, altul, dar să nu mă bage pe mine în asta, pentru că eu nu am greşti cu absolut nimic”, a susţinut Dragomir.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.