Distracţie pe bani publici: Legea iroselii
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) dă 37.000 euro pentru un studiu care să măsoare “gradul de satisfacţie” al românilor privind autostrăzile potrivit antena3.ro.CNADNR vrea să îşi îmbunătăţească imaginea şi pentru asta trebuie să ştie exact cât de mulţumiţi sunt oamenii de cum arată drumurile şi autostrăzile pe care circulă. Analiza va dura patru luni, timp în care se vor derula două contracte de achiziţii. Unul dintre ele este strict pentru serviciile de marketing, deoarece şefii companiei spun că imaginea lor trebuie să fie una corectă, reală atât în ochii transportatorilor, cât şi ai cetăţenilor.
Şi senatorii şi deputaţii îşi fac imagine pe banii noştri. Pe ultima sută de metri, aleşii şi-au modificat regulamentul aşa încât să-şi poată plăti din suma forfetară cheltuielile de publicitate,după cum susţine antena3.ro.Până acum aceşti bani erau doar pentru costurile birourilor din teritoriu. În plus, parlamentarii sunt obligaţi să justifice doar jumătate din cei peste 10.000 de lei pe care-i primesc lunar. Aşa că, înainte să plece în vacanţă, aleşii au stat la coadă ca să-şi încaseze banii.Pe ultima sută de metri, aleşii au modificat regulamentul. Mai nou, îşi pot plăti din suma forfetară şi clipuri publicitare, articole în presă, dar şi consultanţă juridică. Cu alte cuvinte, îşi fac imagine pe banii noştri. “Cheltuielile de publicitate sunt în interesul meu, pentru că lumea s-a modernizat, nu mai vine nimeni în audienţe la tine. dacă îţi faci un site foarte bun, ai mai multe şanse să-ţi crească notorietatea”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.În plus, aleşii sunt obligaţi să deconteze doar jumătate din suma forfetară. Restul ar putea să ajungă în buzunarele lor. “Nicăieri în Europa nu se decontează suma forfetară sută la sută, pentru că nimeni nu-ţi dă factură pentru 3 lei sau pentru 5 lei sau pentru 9 lei”, a explicat Zgonea.Aleşii justifică cele mai multe dintre cheltuielile cu birourile parlamentare prin declaraţii pe propria răspundere şi mai puţine prin factură fiscală.