Distrugere creativă – Eugen BLAGA
Într-o epocă în care totul se distruge, mai ales în nefericita noastră țară, a vorbi despre distrugere creativă pare a fi un non-sens, un subiect desprins, parcă, din realitatea dramatică ce ne înconjoară.
Fundamental actul distrugerii nu are nimic în el creativ, constructiv, pozitiv.
Distrugerea a fost caracteristica geniilor răului, dictatorilor și criminalilor, răilor și păcătoșilor, răzvratiților împotriva binelui și credințtei, umanului și celor sfinte.
Istoria abundă în așa – zise „genii” ale răului, în „creatori” și „promotori” ai răului, în „eminențe” ale răului, în inițiatori și inventatori ai celor mai sofisticate metode de a face rău, de a-l multiplica și transmite celor din jur.
Războaiele au fost, dintotdeauna, prilejuri de a inventa și multiplica metodele cele mai sofisticate de a face rău oamenilor, pămîntului, culturii, civilizației, naturii. Cei care au generat și condus războaiele au fost cei mai creativi în a distruge, a umili, a omorî, a dezumaniza. Lagărele de concentrare naziste, lagărele de muncă forțată din fosta Uniune Sovietică învingatoare în cel de-al doilea război mondial. Regimurile dictatoriale, imperiile construite prin opresiune și dominare, apoi crizele prelungite, perpetuarea unor suferințe sociale majore au fost și ele generatoare de metode pentru a sofistica răul, pentru a distruge conștiințe, valori umane, sprituale, materiale.
Revenind în actualitate, iată, pe lîngă distrugerea valorilor materiale create de generațiile anterioare, se produce și o gravă distrugere/demolare a simbolurilor.
Lista simbolurilor călcate în picioare este mare. Au fost distruse simboluri fundamentale ale țării, cele, ale căror semnificații erau definitorii pentru istorie, tradiții, cultură, educație, valori, coștiință.
Trebuie, însa, să admitem că există, poate paradoxal, și „distrugeri creative”. De cele mai multe ori progresul tehnologic generează astfel de „distrugeri”, dar nu numai.
Unul din exemplele ce ne stă la îndemînă este efectul distructiv al telefonului mobil. Întrebarea pe care și-o pune sociologul Alois Shumpeter este : “ care va fi urmatoarea victima a telefonului mobil ?”
Ordinea pe care sociologul o propune pare a fi credibilă. Întii se va produce atacul asupra telefoniei fixe, asupra IPod-urilor, a ceasurilor de mînă, asupra aparatelor foto digitale. Primul obiect utilitar ce va dispărea va fi telefonul fix, care pîna la dispariție va produce costuri din ce în ce mai ridicate pentru proprietarii de rețele.
Aceleași costuri vor fi suportate de utilizatori din ce în ce mai puțini. În SUA, spre exemplu, telefonia mobilă a scăzut cu 25%.
Apoi vor dispărea ceasurile de mînă. Cei mai mulți tineri, în prezent, consultă pentru oră telefoanele mobile, mai mult decît ceasul. Apoi camerele digitale vor fi puse în pericol.
În sfîrșit, cărțile de credit, pașaportul, cheile de la casă sau mașina, ziarele sau biletele de transport vor fi, în opinia lui Alois Shumpeter următoarele obiecte care se vor integra pe mobil.
Distrugerea creativă, cu siguranță va avea și multe alte victime. Și aceasta e bine.
Uneori, însa, apare nostalgia la noi, cei din generațiile mai de demult, la cei la care dragostea pentru obiecte, pentru cele vechi, chiar foarte vechi, ce nu mai au utilitate, și sunt desuete, primitive uneori, raportîndu-le la modernitatea celor de astăzi nu a disparut, ne aduc pe lînga un zimbet în colțul buzelor semn al nostalgiei și al unei înțelegeri superioare și dorinta de a le păstra. Cred că și așa s-a născut pasiunea pentru antichități, pentru lucrurile vechi, frumoase și trainice ce ne-au bucurat și ușurat viața în alte profesii, nouă sau predecesorilor noștri.
Și atunci păstram sau achiziționăm telefoane vechi, cu sau fără pîlnie din ebonită, din lemn, din metal, cu sau fără manivelă, cu fire electrice învelite in țesătură de in sau chiar mătase, cu forme din cele mai năstrușnice și mai ales decorative, unele adevărate opere de artă. Am zice chiar că, deși designul industrial s-a născut de abia în secolul XX el există, sub alte nume și atașat altor profesii în vremuri de mai demult.
Personal am fost și sunt un împătimit al telefonului. De aceea, poate, am adunat, din peregrinările noastre și telefoane vechi, ce , evident, nu mai pot fi astăzi folosite atașate la centralele digitale, dar care, privindu-le ne întorc în timp, ne apropie de frumos, de frumosul obictelor utilitare, poate la fel de mult ca de artistic.
Din aceste motive distrugerea creativă, necesară, conformă cu progresul, distrugere ce ne ușurează și simplifică viața, uneori ne departează de frumosul obiectelor devenite fără utilitate, dar cu mare încărcătură de frumos, de nostalgie, de amintiri, de…..