Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Dizolvarea/lichidarea TelDrum, blocată de instanță

Publicat: vineri, 26 ianuarie 2018

Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea DNA de luare, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a societăţii Tel Drum.

Procurorii DNA au solicitat joi Tribunalului Bucureşti luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice SC Tel Drum SA ori, după caz, suspendarea acestor proceduri în situaţia în care, la data judecării prezentei cereri, acestea au fost deja iniţiate.

În cererea trimisă în instanţă, DNA arată că societatea Tel Drum a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017.

De asemenea, DNA notează că, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, faţă de SC Tel Drum SA s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

„La data de 17 ianuarie s-a adus la cunoştinţă SC Tel Drum SA, prin reprezentat, calitatea de suspectă şi dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză. Tot la data de 17 ianuarie, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea debitorului Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenţei, cererea având termen la data de 29 ianuarie”, menţionează anchetatorii.

Sursa citată precizează că cererea procurorilor adresată Tribunalului Bucureşti a fost formulată pe motiv că SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. „Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal”, mai arată DNA.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=90358

Publicat de la data ian. 26 2018. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA, JUSTIȚIE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

25 august 2019, 19:54
 

N
Predominant înnourat
24°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 25°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 78%
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:30
Apus: 20:05
Prognoza 26 august 2019
Zi
 

ENE
Predominant însorit
33°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 6
Noapte
 

ENE
Predominant senin
18°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-08-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23, 24, 25 august; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : disconfort termic; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: disconfort termicInterval de valabilitate: 23, 24, 25 augustZone afectate: conform textului       În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat, iar local […]

Loto

Horoscop

  • 225.670 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team