Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

DNA susţine că ministrul Chiţoiu ar fi păcălit reprezentanţii FMI şi CE

Prevederile din OUG-ul initiat de Chitoiu prin care s-au adus modificari conducerii ASF si pentru care DNA cere urmarirea penala a liberalului se regasesc in scrisoarea de intentie convenita cu FMI, aprobata de Basescu. Imixtiunea DNA in puterea executiva are o alta miza: punerea sub acuzare a premierului Ponta.

Recent, DNA a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru inceperea urmaririi penale impotriva fostului ministru de Finante, Daniel Chitoiu. Asa cum se stie, acesta este acuzat de abuz in serviciu si constituirea unui grup infractional organizat, in dosarul “Carpatica”, in care procurorii vizeaza modul in care au fost aduse modificari privind conducerea Autoritatii de Supraveghere Financiara, prin intermediul unei Ordonante de Urgenta a Guvernului. Practic, asistam la un precedent extrem de periculos si la o imixtiune evidenta a procurorilor in puterea executiva. DNA cere urmarirea penala a unui ministru pentru o decizie politica pe care acesta a luat-o si care, atentie, a fost confirmata prin semnatura premierului Victor Ponta si apoi prin votul a 251 de deputati. In aceste conditii, poate ca ingrijorari ar trebui sa aiba si oficialii Fondului Monetar International, precum si cei ai Comisiei Europene. Spunem asta intrucat prevederile din Ordonanta despre care procurorii sustin ca ar fi fost initiata de Daniel Chitoiu pentru a-l inlatura pe vicepresedintele ASF Daniel Tudor au fost convenite cu reprezentantii FMI si CE, in septembrie 2013.

DNA sustine ca ministrul Chitoiu ar fi pacalit reprezentantii FMI si CE

DNA pretinde ca fostul ministru al Finantelor, Daniel Chitoiu, a initiat o Ordonanta de Urgenta pentru a-l elimina pe Daniel Tudor din ASF, care ocupa functia de vicepresedinte. Practic, procurorii se refera la anumite conditii pentru membrii Consiliului ASF care au fost introduse prin OUG-ul imputat lui Chitoiu: “Probele administrate au relevat ca, in calitate de ministru al Finantelor Publice, Chitoiu Daniel a initiat un proiect de ordonanta de urgenta care reducea numarul membrilor consiliului si prevedea noi cerinte legate de calificarile profesionale minime, fiind introdusa conditia experientei profesionale de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor.
Aceasta cerinta nu exista anterior si il excludea din sfera persoanelor eligibile pe Tudor Daniel George, singurul dintre membrii Consiliului care nu indeplinea conditia, avand in vedere ca nu isi echivalase studiile efectuate in strainatate. Probele administrate in cauza au aratat ca noile dispozitii urmareau exclusiv eliminarea lui Tudor Daniel George, iar conditiile de experienta au fost modificate de mai multe ori, in diferite etape de redactare a proiectului, pentru a fi adaptate situatiei personale a acestuia si pentru a evita excluderea altor membri care aveau o experienta apropiata. In nota de fundamentare au fost invocate angajamentele pe care Autoritatea de Supraveghere Financiara si le-ar fi asumat cu Fondul Monetar International si cu reprezentantii Comisiei Europene, desi, potrivit probelor administrate, a rezultat ca aceasta mentiune a fost introdusa doar pentru a convinge membrii Guvernului de urgenta reglementarii si pentru a-i determina sa accepte criteriile de experienta stabilite in mod arbitrar”.

Problema insa ca introducerea respectivelor criterii pe care trebuie sa le indeplineasca cei din conducerea ASF chiar au fost convenite cu reprezentantii Fondului Monetar International si cu cei ai Comisiei Europene. Acestea se regasesc in scrisoarea de intentie din 12 septembrie 2013, aprobata de Consiliul directorilor executivi ai FMI, votata ulterior de Parlament si promulgata in final de presedintele Traian Basescu.

Iata ce se mentioneaza la punctul 31 din scrisoarea de intentie:

“Ne vom asigura ca aranjamentele legislative si institutionale ale ASF vor fi amendate pana la finele lunii septembrie, pentru a fi armonizate cu cele mai bune practici internationale. Acestea privesc in esenta dimensiunea consiliului de administratie si a celui director (un maxim de 9 in total), calificarile profesionale minime necesare pe care trebuie sa le aiba membrii consiliului ASF, protectia prevazuta de lege pentru personalul si institutia de supraveghere si evitarea conflictului de interese, in mod deosebit legatura acestor membrii cu membrii Parlamentului si cu partidele politice. Conducerea superioara si membrii consiliului vor trebui sa respecte principiile de guvernanta corporativa amendate. ASF va spori de asemenea transparenta si comunicarea publica a tuturor onorariilor si comisioanelor percepute de la entitatile supravegheate”.

Totusi, asa cum am vazut, procurorii sustin ca Daniel Chitoiu a introdus criteriul pe care nu il indeplinea Daniel Tudor “doar pentru a convinge membrii Guvernului de urgenta reglementarii si pentru a-i determina sa accepte criteriile de experienta stabilite in mod arbitrar”. Cu alte cuvinte, fostul ministru de Finante a pacalit inclusiv reprezentantii FMI si CE.
Basescu a promulgat Legea privind ratificarea Aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre Romania si Fondul Monetar International, convenit prin Scrisoarea de intentie

Pe de alta parte, trebuie spus ca toate pretinsele ilegalitati au fost confirmate chiar la cel mai inalt nivel, de presedintele Traian Basescu. In data de 17 decembrie 2013, acesta a semnat Decretul prin care a promulgat “Legea privind ratificarea Aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre Romania si Fondul Monetar International, convenit prin Scrisoarea de intentie semnata de autoritatile romane la Bucuresti la 12 septembrie 2013 si aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 27 septembrie 2013”. Asadar, Basescu este, la randul sau, partas la presupusa infractiune. Ceea ce ne face sa ne intrebam daca nu cumva procurorii au de gand sa il cheme si pe presedintele Romaniei la DNA pentru a da explicatii in dosarul privind ASF.
O varianta care ii da fiori lui Ponta: Kovesi poate cere oricand urmarirea penala a premierului.

Cazul este, cel putin la prima vedere, unul destul de subtire. Practic, avem de-a face cu o imixtiune a procurorilor in puterea executiva, acestia solicitand urmarirea penala a fostului ministru de Finante strict pentru o decizie politica. Miza poate fi insa alta, asa cum Lumeajustitiei.ro a dezvaluit de curand: punerea sub acuzare a premierului Victor Ponta.

Astfel, sefa DNA, Laura Codruta Kovesi poate solicita in orice moment aviz pentru urmarirea penala a prim-ministrului, in conditiile in care acesta a semnat alaturi de Daniel Chitoiu si ministrul delegat pentru buget Liviu Voinea Ordonanta de Urgenta privind functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara. Cu alte cuvinte, daca Daniel Chitoiu a comis o ilegalitate, asa cum sustin procurorii, acelasi lucru l-a facut si Victor Ponta, care prin semnatura sa a girat neregulile pretins a fi fost comise de catre fostul ministru de Finante si presedintele ASF, Dan Radu Rusanu. (Sursa: Lumea Justiţiei)

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=24636

Publicat de la data mart. 2 2014. Categorii ACTUALITATE, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iunie 2018, 19:44
 

ENE
Soare
33°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 32°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 22%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:31
Apus: 21:03
Prognoza 21 iunie 2018
Zi
 

N
Parţial însorit cu furtună
31°C
Vânt: 7 km/h N
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

VNV
Parţial înnourat
19°C
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 107.123 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team