Ucraina cere ajutorul SUA și Marii Britanii pentru garantarea securității

Noua administrație interimară din Ucraina cere ajutorul SUA și Marii Britanii pentru a se gira securitatea țării, scrie BBC News.

Ucraina a cerut și trimiterea unei misiuni internaționale pentru evaluarea situației din Crimeea.

În pofida avertismentelor dure privind costurile și consecințele, președintele american Barack Obama și liderii europeni au la dispoziție opțiuni limitate pentru a răspunde intervenției militare ruse în Ucraina, fosta republică sovietică transformată în epicentrul noului Război Rece dintre est și vest.

Președintele rus Vladimir Putin a minimalizat amenințările concrete lansate de SUA în replică la ordinul său de intervenție armată în SUA, precum decizia Washingtonului de a nu mai participa la summitul G8 de la Soci și suspendarea discuțiilor pe marginea unui acord comercial, discuții solicitate de Moscova.

Pentru că Ucraina nu este membru NATO, SUA și UE nu au obligația de a interveni pentru a o apăra. În același timp, o amplă acțiune internațională prin intermediul ONU este exclusă, dat fiind dreptul de veto al Rusiei în Consiliul de Securitate.

„S-au spus vorbe dure de către SUA și alte țări NATO. Acestea nu sunt în final decât vorbe goale. Sub nicio formă ele nu pot influența situația”, a declarat pentru ziarul Washington Post Kier Giles, analist militar specializat în Rusia la institutul Chatham House din Londra.

Drept dovadă că Vladimir Putin a cerut Parlamentului rus permisiunea de a interveni militar nu doar în Crimeea, ci și în restul Ucrainei, și asta la o zi după ce Barack Obama a avertizat că orice încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei va fi profund destabilizatoare.

Și cotidianul New York Times amintește că republicanul George W. Bush a avut aceleași opțiuni limitate în 2008 când Rusia a invadat Georgia. Costurile în plan internațional ale acestei intervenții pentru Rusia au fost marginale și de scurtă durată. Nici după șase ani, Rusia nu respectă termenii acordului de încetrae a focului semnat cu guvernul de la Tbilisi. Și oricare ar fi fost costurile intervenției armate, acestea nu au împiedicat-o să procedeze la fel cu un alt stat vecin.

Alianţa Nord-Atlantică a decis organizarea unei reuniuni de urgenţă, duminică, la nivel de ambasadori, în contextul riscului izbucnirii unui război în Ucraina, scrie AFP.

Ambasadorii celor 28 de state NATO s-au reunit la ora 13.00 (14.00, ora României), după care, la ora 16.00 (17.00, ora României), li se va alătura ambasadorul Ucrainei.

Alianţa Nord-Atlantică cere Rusiei să înceteze activităţile militare în Ucraina, avertizând că operaţiunile ruse reprezintă „o ameninţare pentru pacea şi securitatea Europei”.

Traian Băsescu insistă asupra găsirii unei soluționări între Crimeea și Ucraina „prin dialog direct și nu prin forță”

România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ucrainene deja existente, poate fi considerată o agresiune la adresa Ucrainei, potrivit unui mesaj al preşedintelui Traian Băsescu.

”România este preocupată de respectarea deplină a statalităţii, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în frontierele recunoscute internaţional”, citează comunicatul Administrației Prezidențiale, precizând că președintele Băsescu solicită ca mișcările de trupe din Crimeea să respecte strict prevederile Acordului de la Budapesta din 1994 privind garantarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi să se înscrie în limitele documentelor bilaterale privind staţionarea trupelor ruse în Peninsula Crimeea, în baza Acordurilor de la Harkov şi a tuturor elementelor notificate ulterior de către autorităţile ucrainene”.

România nu este afectată direct de situația din Ucraina, dar va continua să monitorizeze situația din această țară cu maximă atenție, acestea sunt concluziile din urma ședinței cu structurile de securitate națională convocată sâmbătă seara de președintele Băsescu.

”România nu este afectată direct de situația din Ucraina și nu există riscuri imediate la adresa securității naționale a țării și nici nu a ridicat gradul de alertă al structurilor de securitate națională”, citează un comunicat remis de Administrația Prezidențială.

Ianukovici: Am fost determinat să plec din cauza amenințărilor primite

Fostul președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, a declarat, vineri, în prima sa apariție publică după îndepărtarea sa de la putere, că a fost determinat să plece din țară din cauza amenințărilor primite.

”Acum este momentul să vă spun că intenționez să continuu lupta pentru viitorul Ucrainei împotriva celor care, prin intermediul fricii, încearcă să înlocuiască puterea. Nimeni nu m-a dat jos de la putere, am fost determinat să plec din țară din cauza amenințărilor directe la adresa vieții mele și a celor apropiați mie„, a spus Ianukovici, vineri, în oraşul rus Rostov-pe-Don.

Acesta spune că a puterea din Ucraina a fost preluată de naționaliști și pro-fasciști.

”Aceștia reprezintă o minoritate a poporului din Ucraina. Pentru a putea să ieșim din această situație, trebuie să implementăm tot ceea ce s-a semnat în acordul dintre președinte, membrii opoziției, miniștrii de interne din Franța, Germania și Polonia, cât și reprezentanții federației ruse”, a îndemnat Ianukovici.

Acesta a dat vina pe politicile Vestului pentru că s-au implicat în Maidan, dar consideră că Ucraina este un stat puternic și poate să iasă din această criză.

Timoșenko plănuiește să intre în cursa prezidențială, spune Kliciko

Iulia Timoşenko plănuieşte să candideze pentru funcţia de preşedintă a Ucrainei, a anunţat rivalul ei Vitali Kliciko, scrie BBC News.

Timoşenko i-a spus despre această intenţie miercuri, a declarat pentru presă, la Parlamentul ucrainean, Kliciko.

Fostul pugilist și-a anunțat deja intenția de a candida la alegerile anticipate din 25 mai.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.