Două regiuni din România, declin semnificativ al numărului de angajaţi
În regiunile din Uniunea Europeană, cel mai semnificativ declin al numărului de angajaţi în 2016 s-a înregistrat în Nord-Est (minus 3,8%) şi Sud-Vest Oltenia (minus 3%) din România, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică Eurostat.
În 231 de regiuni din UE (84%) a crescut în 2016 numărul de angajaţi, în alte 32 de regiuni a scăzut, iar în 12 regiuni a rămas stabil.
Cea mai mare creştere a numărului de angajaţi în 2016 s-a înregistrat în Podkarpacie (7,9%) şi Opolskie (5,9%) în Polonia, şi Ciudad Autonoma de Mellila (4,8%) în Spania, iar cel mai semnificativ declin în Nord-Est (minus 3,8%) şi Sud-Vest Oltenia (minus 3%) din România, Vielkopolskie (minus 2,5%) în Polonia, Severoiztochen (minus 2,3%), în Bulgaria, şi Slaskie (minus 2,2%), în Polonia.
La nivelul UE, numărul de angajaţi a crescut cu 1,2% în 2016.
În 21 de regiuni din UE, creşterea numărului de angajaţi a depăşit 3%. Şase din aceste regiuni sunt în Polonia şi în Marea Britanie, câte două în Italia şi în Spania, şi câte una în Ungaria, Portugalia, Cipru, Malta şi Slovacia. În aceste regiuni au fost cu 604.000 mai mulţi angajaţi în 2016.
În 32 de regiuni din UE, numărul de angajaţi a scăzut în 2016. În 17 din aceste regiuni, declinul a fost de peste 1%. Şase din aceste regiuni sunt în Polonia, patru în Marea Britanie, trei în România, două Bulgaria şi câte una în Grecia şi Italia. În aceste regiuni au fost cu 278.000 mai puţini angajaţi în 2016.
Sursa: AGERPRES