Dreapta judecată și egalitatea în fața legii. Omagiu profesorului Gheorghe Mencinicopschi

Ieri, a plecat în lumea veşniciei profesorul Gheorghe Mencinicopschi, cel pe drept cuvânt supranumit omul care timp de 42 de ani a vegheat la sănătatea alimentară a poporului.

S-a stins din viaţă, la 73 de ani,în urma unei îndelungate suferinţe cauzată de o boală fără leac pe care,foarte probabil, a contractat-o  în perioada în care a fost închis, fiind condamnat în sinistra făcătură numită Dosarul ICA. O boală de plămâni pe care specialiştii o consideră de aceeaşi gravitate ca şi cancerul şi căreia,până acum nu i s-a descoperit leacul. Boală căreia i s-au adăugat şi suferinţele morale prilejuite eminentului profesor de retragerea titlului de Doctor Honoris Causa în urma samavolnicei condamnări. Scriu aceste cernite rânduri şi nu pot să nu îmi amintesc de o altă prestigioasă personalitate, de data aceasta a ştiinţei dreptului, judecătorul Stan Mustaţă, şi el condamnat în baza unui dosar fabricat,  care a murit în închisoare în urma unei îndelungate suferinţe.

Printr-o dureroasă dar atât de semnificativă coincidenţă, moartea profesorului Gheorghe Mencinicopschi – victimă, ca şi Stan Mustaţă, a unei justiţii subjugate abjectei făcături denumite binom – survine în zilele  în care două personaje care au jucat determinante roluri în conceperea şi în punerea sa în acţiune, sunt sau ar trebui să se afle în faţa împărţitorilor de dreptate. Primul personaj fiind Traian Băsescu, Amiralul Dezastrului Naţional din perioada 2005- 2014, urmat de Monica Macovei, fostul său ministru de justiţie şi mârşava sa unealtă. Astfel, Traian Băsescu, vine cu jalba în proţap în faţa judecătorilor cerând, cu tupeul său răs-cunoscut, să i se redea anumite beneficii de care s-a bucurat ceva vreme  ca fost preşedinte al României. Beneficii care i-au fost retrase după ce s-a dovedit că a fost un om de încredere al Securităţii. În acest scop, fostul preşedinte şi actualul europarlamentar a formulat la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de revizuire a deciziei CNSAS care l-a declarat colaborator al represivului organism al regimului partidului-stat şi care, dacă nu mă înşel, urmează să fie judecată mâine la Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Nu am, desigur, intenţia de a influenţa  verdictul judecătorilor, dar, ca simplu cetăţean al unui stat de drept, stat membru a Uniunii Europene şi al Alianţei Nord Atlantice, aştept ca împărţitorii de dreptate să judece, cu obiectivitate şi cu profesionism, dosarul şi să dea decizia cuvenită. O decizie în spiritul şi în litera legii, bazată de probe temeinice, de necontestat, deci nu una falsă şi de rea credinţă, aşa cum au fost cele din procesele intentate profesorului Gheorghe Mencinicopschi,respectiv judecătorului Stan Mustaţă.

Iar dacă am pomenit numele regretatului jurist Stan Mustaţă, consider că este cazul să ne amintim că principala acuzaţie care i s-a adus a  fost aceea că tărăgănează dosarul ICA. Dosar în care, după cum se cunoaşte, au fost direct vizaţi profesorul Gheorghe Mencinicopschi şi profesorul Dan Voiculescu. O semnificaţie morală absolut memorabilă fiind relevată în mesajul transmis în aceste dureroase împrejurări de către profesorul Dan Voiculescu din care aflăm că Gheorghe Mencinicopschi a refuzat să scrie ceea ce îi dicta procurorul Emilian Eva.

Nu voi stărui, acum, asupra acestui dosar, în schimb voi face o trimitere directă la o anumită sintagmă: tărăgănarea dosarului, cap de acuzare împotriva judecătorului Stan Mustaţă. Sintagmă care poate şi trebuie să fie invocată atunci când discutăm despre modul în care se încearcă muşamalizarea accidentului petrecut în ziua de 8  octombrie pe DN 39  în care a fost implicată Monica Macovei şi în urma căruia un om se află încă la terapie intensivă cu grave răni. Accident asupra căruia, de aproape trei săptămâni, se păstrează o straşnică tăcere care pune foarte serios pe gânduri orice om de bună credinţă. Acesta fiind şi motivul pentru care salut şi susţin demersul FACIAS prin care se solicită IPJ Constanţa şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa să răspundă la câteva întrebări clare, la obiect, despre cauzele accidentului şi despre stadiul anchetei. Răspunsuri care trebuie să fie date neîntârziat şi nu amânate până la Sfântul Aşteaptă, aşa după cum au procedat până acum respectivele entităţi ale statului de drept.

Iată de ce, la ceasul despărţirii de prodigiosul om de ştiinţă şi de conştiinţă care a fost şi va rămâne profesorul Gheorghe Mencinicopschi, cred că avem datoria civică şi morală să le cerem celor investiţi să împartă dreptatea să facă aşa încât nobilul principiu al egalităţii în faţa legii să fie respectat şi aplicat tuturor cetăţenilor ţării, aşa încât încheierea clasicei fabule cu şi despre egalitate dar nu pentru căţei să rămână doar o frumoasă zicere din manualele de istoria literaturii.

 Şerban CIONOFF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.