„Duminica Ortodoxiei” – omagiu adus credinţei strămoşeşti

– eveniment al spiritualităţii în Sectorul 2- 

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, şi-a câştigat un binemeritat renume de apărător al valorilor spirituale ale poporului român, printre care la loc de cinste se află credinţa ortodoxă strămoşească. Cu toate prilejurile, edilul a organizat evenimente cu profunde implicaţii, menite să întărească tradiţiile neamului românesc în vremuri de restrişte, să sublinieze unitatea prin credinţă şi forţa prin menţinerea spiritualităţii. Sub aceste auspicii s-a desfăşurat „Duminica Ortodoxiei”, manifestare care a strâns laolaltă mii de credincioşi.

O manifestare amplă dedicată cinstirii Sfintelor Icoane a intrat deja în tradiţie la Biserica Icoanei, care, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 şi cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, organizează în fiecare an, cu ocazia  „Duminicii Ortodoxiei”, o ceremonie dedicată Sfinţirii Icoanelor.

Aşadar, peste 10.000 de credincioşi, alături de aproximativ 100  de preoţi, au participat, în prima duminică din Postul Paştelui, la evenimentul religios de cinstire al lui Dumnezeu, bucurându-se de darul credinţei şi al harului sfânt al icoanei, privită ca „Fereastră către Dumnezeu”. Cea de-a doua zi a „Luminii Ortodoxiei”, desfăşurată duminică, 24 martie, în parcul Grădina Icoanei, a început în cursul dimineţii cu sfânta liturghie de la biserica Icoanei, susţinută de Prea Sfinția Sa Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, alături de un sobor de preoţi, la care a participat primarul sectorului 2, domnul Neculai Onţanu.

Credincioşii au venit în număr impresionant pentru a participa deopotrivă la slujba religioasă, dar, în acelaşi timp, chiar de la primele ore ale dimineţii, mii de credincioşi au format cozi impresionante, unde aşteptau în linişte  pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea Nămăieşti, judeţul Argeş, adusă special la biserica Icoanei, cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel. Credincioşii au ascultat slujba şi au putut viziona serviciul religios pe ecranele mari montate în parc şi în curtea bisericii.

După încheierea liturghiei, la Grădina Icoanei s-au adunat mii de credincioşi veniţi de la peste 40 de lăcaşe de cult din sectorul 2, precum şi de la alte biserici din Capitală, purtând pancarte. În fruntea alaiului religios s-au aflat credincioşi care au purtat pe braţe icoane făcătoare de minuni de la mai multe biserici, în frunte cu icoana de la mănăstirea Nămăieşti, urmaţi de un sobor de aproximativ 100 de preoţi şi cca 10.000 de credincioşi. Cu toţii au participat la procesiune, cântând cântece religioase, cu icoane în mâini, deplasându-se în jurul parcului Grădina Icoanei. Credincioşii au ascultat cu încântare cântecele interpretate de membrii corului „Divina Armonie”, după care a avut loc festivitatea de sfinţire a icoanelor miilor de credincioşi prezenţi.

Cu acest prilej, Prea Sfinția Sa Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, a vorbit despre importanţa memorabilă a Duminicii Ortodoxiei, care se sărbătoreşte din anul 843. „Icoana este chiar o fereastră către Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa, apreciind că icoanele au rolul de a ne apropia nu de o imagine, ci de însuşi sfântul zugrăvit, privit ca sprijin şi reazem pentru rugăciunile noastre.  La rândul său, Părintele paroh al bisericii Grădina Icoanei, preotul Ioan Popescu, a mulţumit enoriaşilor şi tuturor bucureştenilor prezenţi pentru că au venit în număr aşa de mare la acest pelerinaj special, şi a oferit Prea Sfinției Sale Varsanufie  Prahoveanul şi primarul Neculai Onţanu icoane pictate pe sticlă, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul primit la organizarea acestui impresionant eveniment.

Primarul Neculai Onţanu a dorit să le mulţumească credincioşilor prezenţi că au venit în număr aşa de mare, ca o dovadă vie a faptului că se bucură de această acţiune organizată cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 şi s-a arătat impresionat de „marea” de mâini, cu icoane ridicate pentru a fi sfinţite, la o zi aşa de importantă.

Aflându-se în acest an la cea de a şasea ediţie, manifestarea cultural-religioasă de o înaltă încărcătură spirituală vine în întâmpinarea credincioşilor, a celor ce îşi simt sufletul aproape de Dumnezeu şi de Biserică şi a celor pentru care credinţa şi valorile morale primează cu adevărat. Evenimentul religios s-a bucurat de Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

***************

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Nămăiești, una din cele mai vechi din lume, a fost adusă special în Capitală de primarul Neculai Onţanu, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a participa la manifestările dedicate Duminicii Ortodoxiei şi a fost depusă spre închinare la Biserica Icoanei, unde va sta în perioada 21 – 25 martie a.c. Pentru prima dată în istoria sa, icoana făcătoare de minuni a părăsit mânăstirea şi a sosit la Bucureşti pentru a permite miilor de credincioşi din Capitală să se închine în faţa ei cu speranţă şi pioşenie.

În cursul zilei de joi, 21 martie, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mânăstirea Nămăieşti a fost adusă la Bucureşti, din judeţul Argeş, fiind însoţită de doi maici delegate de maica stareţă de la Nămăieşti şi de preotul Ion Popescu, parohul Bisericii Icoanei.

Primarul Neculai Onţanu  a întâmpinat sfânta icoană la intrarea în Bucureşti, de pe autostrada Bucureşti – Piteşti, iar părintele Ioan Rădulescu, protoiereul Protoieriei 2 Capitală şi preotul Ion Popescu, parohul Bisericii Icoanei au oficiat o slujbă religioasă pentru a marca sosirea icoanei făcătoare de minuni. La fiecare din bisericile unde a poposit s-au ţinut slujbe religioase, iar credincioşii s-au închinat cu pioşenie în faţa icoanei făcătoare de minuni.

Potrivit tradiției, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Nămăiești, este considerată a fi una dintre cele mai vechi din lume. Icoana face parte din cele 12 pictate de Sf. Apostol și Evanghelist Luca, la dorința Maicii Domnului, pe care le-a dat apoi apostolilor, înainte de a pleca la propovăduire. Astăzi icoana este renumită prin ajutorul dat femeilor care se roagă pentru a naște copii, pentru ajutorul dat bolnavilor de boli grave sau tuturor celor care se află în necazuri.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.