Elveţia, sprijin indirect pentru aderarea la Schengen

Oficialii elvețieni i-au promis preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, o ”susținere indirectă” pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen.

„Ei ne-au promis că ne vor susţine indirect, pentru că nu au vot pentru aderarea la Spaţiul Schengen (…) Am reiterat argumentele, le-am spus ce a făcut România concret pentru a se considera capabilă şi ca având dreptul să intre în Schegen, le-am spus cât am cheltuit, cât am investit. Din discuţiile pe care le-am avut astăzi nouă ni s-a promis susţinerea indirectă pentru acest obiectiv”, a afirmat preşedintele Senatului, într-o declaraţie de presă.

Antonescu se află într-o vizită oficială în Elveţia, unde a avut întrevederi cu şefii celor două Camere ale Parlamentului elveţian şi cu Filippo Lombardi, preşedintele Consiliului Statelor Confederaţiei Elveţiene.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.