Emisarul Guvernului de la Bucuresti, la capatâiul românilor raniti la Tel Aviv Premierul Sharon cere expulzarea din Israel a muncitorilor ilegali
Cetatenii români Purcaru Constantin, Manole Constantin si Onofras Petrica, raniti în dublul atentat-sinucigas comis pe 17 iulie la Tel Aviv, au fost externati, luni, din spitalul Tel Hashomer, starea sanatatii lor fiind apreciata de medici ca „foarte buna”, se arata într-un fax trimis de Ambasada României în Israel.
Premierul israelian, Ariel Sharon, a ordonat, luni, politiei sa înceapa fara întârziere expulzarea a aproximativ 50.000 de muncitori straini ilegali, inclusiv palestinieni si iordanieni, operatiune estimata sa dureze un an, relateaza ziarul israelian Haaretz.
Primul-ajutor guvernamental
Pe de alta parte, Cristian Diaconescu – secretar de stat în Guvernul României – l-a vizitat, luni dupa-amiaza, la spitalul Ihilov din Tel Aviv, pe Vasile Bujor, ranit grav în acelasi atentat. Starea sa este în curs de ameliorare, urmând ca în cel mult o saptamâna sa fie externat, l-au asigurat medicii pe dl Diaconescu.
Cristian Diaconescu a fost informat ca au fost deja initiate formalitatile necesare asigurarilor sociale privind despagubirile materiale cuvenite în conformitate cu legislatia israeliana în vigoare.
Expulzare pe termen lung
Ariel Sharon si-a facut cunoscuta hotarârea în cadrul unei reuniuni cu ministrii muncii, finantelor, securitatii publice si de interne, promitând ca politia va dispune de toti banii necesari pentru îndeplinirea misiunii. Se doreste crearea unei unitati speciale, alcatuita din 150-200 de politisti, care – în final – vor fi integrati în noua „autoritate pentru migratie”, pe cale de a fi înfiintata de Ministerul de Interne. Menirea acestei autoritati va fi expulzarea a 100.000 de muncitori ilegali pâna în 2005.
Totusi, nu este pentru prima data când Sharon da un asemenea ordin de expulzare masiva. Chiar cu doua luni în urma, el a cerut Ministerului pentru Securitate Publica sa scoata din tara 10.000 de „ilegalisti” pe luna. Politia a pregatit un plan în acest sens, dar Ministerul Finantelor a refuzat sa furnizeze fondurile necesare. De aceea, continua Haaretz, nu este exclus ca si noul plan sa ramâna în stadiu de proiect din aceleasi motive, dat fiind ca operatiunea presupune cheltuieli mari si o logistica foarte complicata.
Hoteluri pentru ilegalii retinuti
Pe de alta parte, politia afirma ca este prea ocupata cu vânarea teroristilor, neavând ragaz sa-i depisteze pe muncitorii ilegali.
Si asta nu este unica problema. Deja câteva sute de persoane ce urmeaza sa fie expulzate asteapta respectivul moment în diverse închisori. În ultimele sase luni, guvernul israelian a examinat posibilitatea de a închiria câteva hoteluri pentru cazarea acestora, dar ideea nu a fost pusa în practica din cauza costurilor implicate. Prin urmare, politia nu poate face arestari neavând unde sa-i tina pe cei descoperiti în culpa cele 12 -14 zile necesare îndeplinirii procedurilor legale. Cu atât mai mult cu cât, de obicei, angajatorii le-au confiscat pasapoartele si trebuie sa obtina unele noi de la ambasadele tarilor respective. În plus, cele mai multe companii aeriene refuza sa accepte mai mult de cinci expulzati la o cursa.
Majoritatea expertilor considera ca este nevoie de cel putin sase luni pentru punerea la punct a unei infrastructuri pentru expulzari masive, incluzând spatii suplimentare de detentie/cazare si efective sporite de politisti.
Expulzatorul Sharon, angajator de thailandezi
Pe de alta parte, Sigal Rosen, de la Biroul pentru Muncitori Straini, tine sa semnaleze ironia deciziei, în conditiile în care foarte curând vor sosi în Israel 6.000 de lucratori agricoli din Thailanda, a caror venire a fost aprobata explicit de guvern. Mai mult decât atât, una dintre firmele angajatoare îi apartine lui Ariel Sharon – Sycamore Ranch, care ar fi solicitat 16 persoane. Desi premierul nu a fost prezent la votul respectiv, sprijinul sau fata de acest plan era binecunoscut membrilor cabinetului, a estimat Sigal Rosen, citat de Haaretz.
În sfârsit, de remarcat ca, dincolo de fundalul creat de o rata fara precedent a somajului în Israel, decizia lui Ariel Sharon intervine la câteva zile dupa ce dublul atentat terorist comis la Tel Aviv de Jihadul Islamic a avut printre victime doi muncitori straini, un asiatic si un român, acesta din urma aflându-se ilegal în Israel. Între 6 si 13 muncitori români, legali si ilegali, s-au numarat, de asemenea, printre cele 40 de persoane ranite în urma celor doua explozii.