Emisiunea TVR Exclusiv în România, premiată la IFFEST Document Art

Emisiunea TVR Exclusiv în România, realizată de Cristian Tabără şi Marian Găbudean, a primit premiul secţiunii „Film turistic” la FestivalulInternaţional de Film Documentar de Artă, Ecologie şi Turism „Document Art”.

 

 

La ediţia de anul acesta, la secţiunea „Film turistic” au fost selectate 20 de producţii, dintre care doar nouă au intrat în finală. Episodul premiat, „Mocăniţa de pe Valea Vaserului”, a concurat alături de filme din Italia, Cehia, Polonia, Portugalia, Croaţia, Emiratele Arabe.

 

 

 

Juriul a fost format din Dana Duma (prof.univ.dr. UNATC, membru UCIN), Călin Căliman (istoric şi critic de film, membru UCIN),Călin Stănculescu (critic de film, membru UCIN), Jor Van Kline(cineast SUA), Mihai Orăşanu (prof.univ.dr. UNATC, membru UCIN).

 

 

 

IFFEST Document Art a fost fondat în 1993 de scriitorul şi cineastul Nicolae Luca şi este organizat de Asociaţia Română de Film „Document Art”, cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România. Festivalul a avut prima ediţie în 1994, fiind primul festival internaţional de film turistic organizat în România. De-a lungul anilor, s-a făcut remarcat în Europa prin stimularea şi promovarea filmului de ecologie şi turism, fiind inclus în calendarul evenimentelor Organizaţiei Mondiale a Turismului.

 

 

 

De sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 18.00, Cristian Tabără prezintă la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+, sezonul doi Exclusiv în România, despre noi obiective unice de la noi din ţară, Găsiţi Exclusiv în România pe www.tvr.ro şi www.tvrplus.ro/editie-exclusiv-in-romania, precum şi pe www.facebook.com/fanTVR1 şi https://www.facebook.com/ExclusivInRomania.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.