Eu mi-am recunoscut greșeala, aștept să o facă și ceilalți…

Cum condițiile degradante în care muncesc , trăiesc și sunt remunerați sezonierii români veniți în Germania la cules de sparanghel se află printre subiectele fierbinți pe agenda mass media și rețelelor de socializare, era de așteptat ca și modestul meu articol apărut ieri în coloanele ospitaliere ale „jurnalului” să suscite ceva interes și câteva comentarii.

Comentarii printre care se află cele primite de la conaționali acum trăitori în Germania. Oameni de bine care, fiind în contact direct cu evenimentele, aduc informații la zi de natură să ne dea o cât mai corectă înțelegere și evaluare a situației.

Astfel, doamna  Eva Feilinger, o bănățeancă sufletistă  care, prin mai multe mesaje transmise pe rețelele de socializare, face dovada că nu și-au uitat țara natală, îmi atrage atenția că, de o bună bucată de vreme, fermierii germani  au transmis semnale că, anul acesta, vor avea foarte mare nevoie de brațe de muncă și au cerut autorităților federale să îi ajute, atrăgând muncitori sezonieri de peste hotare.

Citând surse media din Germania, domnia sa menționează că, într-o variantă inițială, un sezonier trebuia să câștige 13 eurocenți pentru fiecare lădiță de sparanghel recoltat, urmând ca, din suma totală, angajatorul să rețină prețul biletelor de avion și cazarea.

Din start,  muncitorii bulgari au refuzat oferta, iar polonezii, după ce au venit și au constat că nu le convin condițiile oferite de către angajatorii germani, și-au luat bagajele  și au plecat.

De ce nu au făcut asta și românii noștri atunci când au constat (pe propria piele, ca să zic așa!) cât de mare este ruptura dintre promisiuni și realitate? -asta rămâne încă de discutat…

Fapt este că foarte mulți dintre ei se află într-o situație deosebit de gravă și că autoritățile statului trebuie să îi ajute grabnic și eficient. Despre cum (nu) îi ajută pe acești „dragi români” președintele Klaus Iohannis, am scris și eu ieri și nu am știință să fi intervenit schimbări care să mă facă să îmi revizuiesc afirmațiile. În schimb, vă invit să vedem cum au reacționat alte instituții ale statului în aceste situații.

După cum aflăm din Mesajul dat publicității de către ambasadorul Emil Hurezeanu, unii dintre sezonieri români aflați la recoltat sparanghel – nu prea mulți, precizează domnul ambasador-, s-au adresat reprezentanțelor diplomatice țării noastre sesizând abuzurile și privațiunile pe care le suportă și au cerut să fie sprijiniți.

Din același text, am înțeles și că, în urma cercetărilor pe care le-a întreprins personalul diplomatic cu sprijinul autorităților germane, au fost constatat că „nu sunt excluse abuzurile din partea angajatorilor”.

Formulare elegantă, diplomatică din care putem înțelege că există stări de lucruri în contradicție nu numai cu așteptările sezonierilor români, ci cu însăși legislația statului gazdă.

Informație care ar fi fost mai convingătoare dacă era susținută prin exemple concrete, cu precizarea fermelor la care s-au depistat asemenea situații, ca și a măsurilor pe care instituțiile statului german le-au luat în fiecare dintre aceste cazuri.

În ceea ce privește cazul lui Nicolae B., românul decedat în urma infestării cu noul Coronavirus, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că,în conformitate cu legislația statului german și în limitele competențelor sale, Consulatul General de la Stuttgart a luat legătură cu familia defunctului și s-a  ocupat de repatrierea trupului neînsuflețit.

De asemenea, în mesajul său adresat în primul rând muncitorilor români din Germania, ambasadorul Emil Hurezeanu se referă la acei conaționali care, refuzând condițiile incorecte de muncă și de retribuire, au ales să plece pur și simplu în căutarea altui loc de muncă.

Mai pe românește spus: să se ducă unde or vedea cu ochii. Atitudine prin care, desigur, aceștia încalcă restricțiile în vigoare și în Germania și care îi pune în situația de a prezenta surse de risc epidemiologic și de securitate publică. Problemă reală dar care nu exclude, în nici-un caz, întrebarea: de ce s-a ajuns până aici?

Acestea ar fi câteva dintre temele mesajului adresat românilor care lucrează în Germania de către ambasadorul Emil Hurezeanu, document public în care se menționează în mod expres că „ambasada nu a fost parte a proceselor de decizie care au dus la venirea sezonierilor”.

Mențiune pe care nu aș citi-o în cheia unei derobări de răspundere din partea domnului ambasador, ci, mai degrabă, ca pe o voalată invitație adresată negociatorilor și decidenților în chestiunea trimiterii românilor, în Germania, la cules sparanghel, de a-și asuma, fiecare, partea de răspundere pentru ceea ce se întâmplă acum pe plantațiile de acolo.

A propos, de greșeala recunoscută și asumată: trebuie să recunosc și să îmi asum o greșeală din articolul apărut ieri. Din grabă, am transcris incorect numele landului Baden-Wurttemberg, unde se afla la muncă Nicolae B., românul care a murit, zilele trecute după infecția cu Coronavirus.

Cu asta, cred că mi-am făcut datoria.

Aștept ca și cei care au făcut parte a proceselor de decizie care au dus la venirea sezonierilor, în urma cărora atâția români au ajuns să muncească și să trăiască în Germania în acele condiții umilitoare și periculoase despre care scriem cu îndreptățită indignare, să o facă și ei!

Șerban Cionoff

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.