„Exalare”, de Ted Chiang

Numele lui Ted Chiang este asociat cu un science-fiction de factură umanistă cu totul special, iar povestirile sale din volumul de debut „Povestea vieții tale” au înregistrat un succes instant, constant.

În aceste condiții, „Exalare” pleacă de la un punct de start privilegiat și răscolește la nivelul următor; pentru că explorează fascinant, cu totul inedit, teme care încep întotdeauna prin a fi familiare.

Bioetică… realitate virtuală… liber arbitru… determinism… călătorie în timp… inteligență artificială. Iată că science-fiction poate fi și science, și fiction fără să fie îndepărtat, străin, aproape inimaginabil.

Dacă pe de o parte povestirile din „Exalare” sunt fermecător de bine scrise, au o tușă de umor cuceritor sau par chiar ghicitori uneori, în spatele aparenței că autorul mai degrabă pune întrebări decât să ofere răspunsuri există o rigurozitate a limbajului care nu lasă loc de îndoială.

Atunci când un întreg capitol este o metaforă, concentrat pe o singură imagine ireală, proza lui Chiang face „geamul” transparent, reușind artificii stilistice remarcabile în demersul obținerii efectului de magie dezvăluită.

De pildă, în „Neguțătorul și poarta Alchimistului”, scriitorul imaginează călătoria în timp ca pe o poartă prin care un personaj poate trece spre a-și confrunta trecutul sau viitorul fără a putea să modifice nimic pe acolo.

Dacă pe de o parte poate părea un demers fără scop imediat și fără satisfacția previzibilă, această manieră de a aborda narațiunea duce la concluzia că de fapt o astfel de călătorie trebuie să fie introspecția, nu alterarea în vreun fel sau altul.

„Trecutul și viitorul sunt la fel și nu-l putem schimba pe niciunul, ci doar să le cunoaștem mult mai bine. Călătoria mea în trecut nu a modificat nimic, dar ce am învățat din ea a schimbat totul…”.

Scurtă și profund lirică, povestirea „Marea tăcere” este cea a unui papagal dintr-o pădure din Puerto Rico, exemplar aflat în fața extincției și care el însuși povestește ce a rămas din „neamul” său: „Cu sute de ani în urmă, specia mea era din abundență și pădurea Río Abajo răsuna de glasurile noastre. Acum suntem aproape dispăruți. În curând, pădurea va fi la fel de tăcută ca restul Universului”.

Chiang „întoarce” direcția raționamentului spre ideea că o tăcere prelungă este ca un fel de mister gigantic, din care poate ieși însăși… soluția: Universul este atât de vast, încât mai mult ca sigur viața inteligentă a fost posibilă nu o dată… Și totuși, este o imensă tăcere și nu un cor de voci diverse…

„Adevărul faptelor, adevărul sentimentelor” explorează lumea meditațiilor asupra memoriei și a ce se întâmplă atunci când varianta digitală este introdusă în legătura vitală a omului.

Dacă acum depindem cu toții de un soi de cultură orală care ne tot rescrie trecutul și ne susține în ce pretindem despre noi ca specie, această eră este pe sfârșite, căci memoria digitală Remem face parte din moda protezelor de tot felul, înlocuindu-ne amintirile, chiar și modelate după ceea ce ne place să credem despre noi, cu o arhivă electronic.

Deodată, fiecare este în fața a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în amintirea pe care a „cosmetizat-o” și personalizat-o până a adus-o la nivelul de film.

Un refugiu uriaș, ce al „romanțării” propriei vieți, dispare brusc și, odată cu el, capacitatea fiecăruia de a rămâne echilibrat emoțional și sănătos mintal.

Câți dintre noi nu-și alcătuiesc și organizează amintirile aidoma istoricilor, care documentează subiectiv, de regulă din perspectiva victorioșilor? Fără refugiul în sinele subiectiv, viitorul este perfect cyborg și complet inuman.

Roxana Ichim Istudor

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.