EXPO ROMÂNIA în Parlamentul European
Obiectivul general al proiectului este promovarea imaginii României în Europa în contextul președinției României la Consiliul European și descoperirea sau redescoperirea valorilor comune ale culturii românești și ale celorlalte culturi europene.
Printre obiectivele specifice enumerăm:
– Sensibilizarea factorilor de decizie politici la rolul benefic al artei, ca limbaj universal translingual, în buna comunicare dintre națiunile europene, în vederea încurajării promovării acestei comunicări.
– Punerea în lumină a rolului frumosului în construirea unei lumi europene a concordiei și a culturii, ca valoare de bază a unei civilizații rodnice a secolului al XXI-lea. Să se arate cum arta românească aparține culturii europene, păstrându-și totodată o cuceritoare particularitate.
– Scoaterea în evidență a specificului și universalității culturii române. Caracterul ei viu din vechime și până astăzi.
– Dorința ca în cel mai înalt for (politic) european să se facă auzită și cunoscută vocea unora dintre cei mai importanți și mai reprezentativi artiști vizuali contemporani din România.
– Păstrarea, afirmarea și promovarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a românilor în diaspora.
– Punerea în valoare a aspectului intercultural, a importanţei diversităţii şi a contribuţiei pe care diversitatea o are în peisajul european.
– Prezentarea Asociației şi a viitoarelor sale proiecte.
Organizarea unui astfel de eveniment în Parlamentul European încurajează schimburile de opinii cu privire la teme culturale între diferitele țări, prin conținutul său multidisciplinar și oferă ocazia de a prezenta publicului belgian și european autentice valori culturale naționale, contribuind la obținerea unei percepții mai corecte a poporului român pe plan internațional.
ExpoRomânia este un proiect de identitate națională născut din necesitatea de a oferi românilor din diaspora posibilitatea de a intra în contact cu valorile culturale reale ale țării de proveniență și din dorința de a permite publicului belgian si european o cunoaștere apropiată a acestor valori.
Toate activitățile se desfășoară cu participarea unor importante personalități etnologice, literare, artistice şi teologice.
Printre momentele importante ale acestui eveniment amintim expoziția de pictură Horia Bernea (fondatorul Muzeului Țăranului Român), concertul grupului Tronos al Patriarhiei Române, expoziția de străvechi costume populare a muzeografului Marius Matei, concertul la nai şi pian al reputatei artiste Raluca Pătuleanu şi al domnului Pavlov Deian din Bulgaria, momentul literar-istoric cu prezentarea cărții „Răstignit Intre Cruci” a scriitorului Vasile Lupaşc, expoziția de fotografie „Personalități Românești” realizată după fotografii ale Muzeului de Istorie din București, expoziția de carte a Institutului Cultural Român etc.
Aflat la prima sa ediție, anume concepută a avea loc în contextul președinției României la Consiliul Europei, ExpoRomânia Bruxelles își propune să devină o manifestare cu tradiție, printr-o tematică evolutivă şi cu participarea de la an la an atât a unor personalități de renume cât şi a unor nume noi ale culturii și artei contemporane.
La eveniment vor participa membri ai Parlamentului European şi reprezentanți ai altor Instituții româneşti la Bruxelles.
Parteneri: ICR Bruxelles,Televiziunea Română, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Agenția de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române, Ultima Oră, dl Sorin Costina, Manifest Events s.r.l., Satul Inteligent s.r.l., Roart, Asociația Românilor din Belgia, Asociația Psaltică, Parohia Sf Nicolae Bruxelles, CASA asbl Bruxelles.
Programul evenimentului:
10 Aprilie 2019
12-12.30 – Primirea oaspeților & socializare
12.30 – 13.00 – Discursurile oficiale de deschidere
13.00 -14.00 – Discursurile fondatorilor Asociației Internaționale a Afacerilor Creative, dl Viorel Stoica, președinte, și dna Simona Ivanciu, vicepreședinte, și ale invitaților speciali : dna Salomeea Romanescu, dna Christina Leuchuta, dl Alexandru Luchaci, dra Clarisse Coelmont & Andreas Coelmont
14.00 -14.30 – Vernisajul expoziției Horia Bernea – fondatorul Muzeului ȚăranuluiRomân – curator dl Costion Nicolescu
14.30 – 14.45 – socializare
14.45 – 15.15 – prezentarea cărții „Răstignit Intre Cruci” și proiecție de film cu scriitorul și istoricul Vasile Lupașc
15.15 -15.30 – prezentarea expoziției de fotografie « Merci » de către dna Anca Pappa, președinta Asociației Românilor din Belgia
15.30 – 16.00 – moment muzical cu dna Raluca Pătuleanu la nai și dl Pavlov Deian (Bulgaria) la pian.
11 Aprilie 2019
15.30 -16.30 – Conferință : Identitate și Tradiție în Contextul European cu dl Costion Nicolescu, pr Constantin Pogor și membri ai grupului Tronos
16.30 -16.45 – prezentarea expoziției de costume tradiționale din Banat de către muzeograful Marius Matei
16.45 – 17.00 – socializare
17.00 – 18.00 – moment artistic cu tinerii interpreți Theodora Chiras, Plăian Sanda-Aurelia, Zberea Ionel, Dobra Anisia- Nicoleta și ansamblul de dansuri „Vatra Străbună”
18.00 -18.30 – concertul grupului Tronos al Patriarhiei Române din București
Confirmarea participării la eveniment (la care se va adăuga copia după actul de identitate) se va face prin email până la data de 5 aprilie 2019.
(www.exporomania.com)