Federația Patronatelor din Turism și Servicii cere fiscalizare obligatorie și TVA de 9 la sută
Fiscalizarea obligatorie la hoteluri și aplicarea de TVA de 9 la sută la toate serviciile turistice ar impulsiona practicile corecte din industrie și ar separa investitorii de bună credință de cei care lucrează la negru. Aceste măsuri, aflate în discuție la Ministerul Finanțelor Publice, ar trebui aplicate cât mai curând pentru a curăța turismul românesc de practicile incorecte, dar și pentru a le arăta oamenilor de afaceri corecți că sunt sprijiniți printr-o fiscalitate relaxată.
Federația Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS) a atras atenția de nenumărate ori că turismul românesc pierde din cauza fiscalității prea mari, mai ales în concurența cu Bulgaria care practică o fiscalitate redusă pentru a permite costuri mici în turism.
Posibilitatea de a nu mai plăti dacă clientul nu primește bon fiscal ar sprijini, pe de altă parte, aducerea la alb a cazărilor și ar determina o concurență corectă, pentru că hotelierii care emit bon fiscal trebuie să concureze cu prețurile cazărilor la negru, mai ieftine pentru că în urma lor nu se plătește nicio taxă.
În continuare, așteptăm fapte, nu vorbe…
Dan Matei Agathon
Preşedinte
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS)