Federația Sanitas din România, despre impozitarea indemnizației de hrană
Federația SANITAS a înaintat Prim-ministrului României, d-na Viorica Dăncilă, adresa nr. 557/18.06.2018 în care solicită corecta încadrare fiscală a indemnizației de hrană, în sensul impozitării ei cu 10%, conservând astfel veniturile salariaților din sistemul sanitar public de stat, se arată într-un comunicat de presă al federației.
Demersul sindicaliștilor SANITAS a fost declanșat ca urmare a intenției Ministerului Finanțelor Publice conform căreia, indemnizația de hrană trebuie impozitată ca făcând parte din ”venituri din salarii şi asimilate salariilor”, în ciuda promisiunilor guvernanților de a menține un impozit de 10%, astfel încât suma plătită salariaţilor din sistemul sanitar cu titlu de indemnizaţie de hrană să fie echivalentă contravalorii tichetelor de masă acordate acestora până la 1 ianuarie 2018.
Reprezentanții SANITAS țin să precizeze că inițiativa Ministerului de Finanțe presupune un impozit de 45%, fapt care, aplicat eventual şi retroactiv, ar diminua foarte mult veniturile angajaților din sistemul sanitar și ar duce din nou la nemulțumiri și, implicit, la proteste. Ma mult, susțin sindicaliștii, instituțiile sanitare au acordat deja aceste indemnizații de hrană de la data de 1 ianuarie 2018 cu impozitare de 10%.
La final, SANITAS atrage atenția factorilor de decizie că o nouă reducere a veniturilor salariaților din SĂNĂTATE, prin creșterea nivelului de impozitare, va duce inevitabil la reluarea protestelor acestora și la erodarea în continuare a încrederii în această reformă salarială care ar trebui să aducă de fapt stabilitatea în sistemul sanitar românesc.