Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Teatrul Masca sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri în cadrul primului turneu britanic al companiei

Publicat: sâmbătă, 14 iulie 2018

Unul dintre cele mai importante evenimente pe care ICR Londra le derulează ca parte a programului special de celebrare a Centenarului Marii Uniri este primul turneu britanic al Teatrului Masca din Bucureşti. Proiectul va debuta sâmbătă, 14 iulie, într-unul dintre cele mai bine conservate şi impresionante castele normande din Regatul Unit, Lincoln Castle, unde teatrul va mai juca şi duminică, 15 iulie. Turneul continuă în 18 şi 19 iulie în centrul vechi al oraşului medieval Leicester, pentru a se încheia cu două zile de reprezentații, în 21 şi 22 iulie, la Londra, în cadrul prestigiosului Festival ”Night of the Festivals”, care se desfășoară în fiecare an pe malul Tamisei.

Mult îndrăgita şi originala trupă a Teatrului Masca, singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România, fondat de marele actor Mihai Mălaimare în anul 1990 şi actualmente condus de Anca Dana Florea, va prezenta în Marea Britanie spectacolul „Noi”, o călătorie inițiatică a fiecărui român spre realizarea idealului Marii Uniri, un spectacol de tip paradă cu costume şi măști uimitoare, cu muzică şi dansuri românești. Spectacolului „Noi” i se adaugă mai multe reprezentații cu „Strigătele Parisului”, un nou ansamblu de șaisprezece statui vivante care aduc în fața publicului „meseriile uitate ale Parisului“.

În preambulul acestui turneu, Teatrul Masca a mai participat, în perioada 30 iunie – 1 iulie, la unul dintre cele mai longevive festivaluri de stradă din  Marea Britanie, Hat Fair Festival din Winchester.

Turneul Teatrului Masca este organizat de Asociația Culturală ArtReach, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Institutului Cultural Român.

În cadrul programului de celebrare a Anului Centenarului în Marea Britanie, în organizarea ICR Londra și a partenerilor săi, au mai avut loc:

  • Realizarea și lansarea site-ului „The Making of United Romania” (romaniancentenary.org);
  • Concert „100” al trupei Imago Mundi
  • Conferință dedicată Unirii de la 24 ianuarie 1859;
  • „100 de ani de muzică românească”: concertele „Muzica Primului Război Mondial”, „Muzică în România Mare” și „Partituri de dincolo de dictatură”
  •  „Războiul la feminin: româncele în Primul Război Mondial” (expoziție+panel);
  • Programul României la Târgul Internațional de Carte de la Londra, cu o ediţie dedicată participării românilor în Primul Război Mondial și Centenarului Marii Uniri (lansări+expoziție);
  • „Grădina Marii Uniri” – proiect multiart (expoziție+conferință+instalație artistică+lansare de carte) ce a pus în valoare bogăția și unicitatea patrimoniului natural românesc;
  • România la Festivalul de Arhitectură de la Londra: „Un secol de arhitectură românească” (expoziție+panel);
  • „Românii și Marele Război”, program românesc la National Army Museum;
  • „Descoperiri în oglindă: un secol de călătorii între România şi Marea Britanie” – conferinţă, discuţie de tip panel şi expoziţie;
  • Concert de folclor şi lied „Inspiratia folclorică: o incursiune în muzica românească”.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect și programul ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=100675

Publicat de la data iul. 14 2018. Categorii Cultură, CULTURA.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

21 ianuarie 2019, 4:34
 

VSV
Parţial noros
0°C
18 km/h
Perceput de temperatură: -7°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 18 km/h VSV
Rafale de vânt: 18 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:45
Apus: 17:09
Prognoza 22 ianuarie 2019
Zi
 

NE
Zăpadă
2°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 0
Noapte
 

NE
Zăpadă
1°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 0
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-01-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 00:00 si 03:00 In zona : Județul Constanta;Județul Tulcea; Se vor semnala : ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-01-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:45 si 02:00 In zona : Județul Galaţi; Se vor semnala : local se va semnala ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-01-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 23:00 si 02:00 In zona : Județul Mehedinţi: Baia de Aramă, Grozești;Județul Olt: Slatina, Balș, Scornicești, Piatra-Olt, Potcoava, Osica de Sus, Iancu Jianu, Curtișoara, Găneasa, Valea Mare, Colonești, Strejești, Pleșoiu, Verguleasa, Brâncoveni, Bobicești, Pârșcoveni, Morunglav, Cârlogani, Vitomirești, Vulpeni, Vulturești, […]

Loto

Horoscop

  • 170.147 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team