Festivalul Integrării, 17-18 noiembrie 2018: Spectacole folclorice şi de teatru, susţinute de copii din toată ţara

Peste 1.500 de copii, dintre care 600 cu dizabilităţi, vor participa în zilele de 17 şi 18 noiembrie la o ediţie specială Festivalului Integrării, desfăşurată sub cupola Circului Metropolitan Bucureşti, informează Asociaţia Conil, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Orice iubitor al valorilor autentic româneşti, dansului, cântului şi portului popular, oricine simte cu adevărat româneşte şi este mândru că este român poate intra în ‘România copiilor’, o lume în care pe parcursul a două zile veţi avea ocazia să reîntâlniţi cultura naţională, tradiţiile şi respectul pentru simbolurile naţionale. ‘România copiilor’ este un eveniment de conştientizare a situaţiei copiilor cu dizabilităţi, dar şi unul de promovare a valorilor, tradiţiilor şi spiritului românesc în anul Centenarului Marii Uniri . ‘România copiilor’ este despre noi şi copiii noştri, despre ţara noastră, despre oamenii buni care suntem. Este despre acceptare şi integrare, pentru că, dincolo de orice dizabilitate, există o abilitate care trebuie descoperită, încurajată şi promovată”, se subliniază în comunicat.

La eveniment vor fi prezente ansambluri folclorice de copii din toată ţara, dansatori şi interpreţi de muzică populară, precum şi recitatori, interpreţi, trupe de teatru care vor readuce în atenţia publicului scrierile marilor poeţi şi compozitori români.

În calitate de invitaţi vor participa şi personalităţi marcante ale vieţii cultural-artistice româneşti, menţionează sursa citată. În foaier, un banner de mari dimensiuni îi va aştepta pe copii să realizeze alături de artişti şi voluntari Conil un „Manifest identitar – Gânduri pentru România”, care va rămâne mărturie a maratonului artistic desfăşurat în cele două zile.

Fiecare copil va primi din partea organizatorilor punguţe cadou şi diplome, putând participa şi la atelierele gratuite din foaier.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Conil, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin Proedus şi Circul Metropolitan Bucureşti.

Sursa: AGERPRES

Foto: Asociația CONIL

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.