Filmul românesc la Festivalul de film de la Cannes 2024

M-am bucurat să particip la premiera mondială a filmului „Trei kilometri până la capătul lumii” – aflat în competiția oficială pentru La Palme d’Or – eveniment care a avut loc vineri, 17 mai, în prezența regizorului Emanuel Pârvu, a producătorului și co-scenaristului Miruna Berescu și a echipei: Bogdan Ionescu – scenografie și costume, Silviu Stavilă – imagine, Mircea Olteanu – montaj, precum și a actorilor: Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu (care a jucat și în „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, film premiat), Ciprian Chuijdea, Valeriu Andriutã, Ingrid Micu Berescu, Adrian Titieni, Richard Bovnoczki, Alina Berzunţeanu, Vlad Brumaru și Radu Gabriel.

Filmul a fost primit cu mult entuziasm și cu aplauze care au răsunat îndelung pentru mai multe minute la rând în superba sală a Palais de Festival din Cannes.

Felicitări pentru frumoasa reușită și mult succes pentru Palme d’Or întregii echipe a filmului pe care am avut ocazia să o întâlnesc astăzi la premieră și să împărtășim impresii despre film și provocările în realizarea lui.

Am avut, de asemenea, privilegiul să o întâlnesc și să discut cu Irina Margareta Nistor, celebrul critic de film, a cărei voce inconfundabilă a influențat semnificativ educația noastră cinematografică (vocea acesteia a rămas impregnată pe cele peste 5000 de casete video de filme pe care le-a dublat din engleză, franceză și italiană).

Aurelia Grosu

Consul General, Consulatul General al României la Marsilia

Comments

comments

One thought on “Filmul românesc la Festivalul de film de la Cannes 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.