Flanco lansează platforma www.facturimaimici.ro

Flanco anunţă lansarea site-ului www.facturimaimici.ro, unde cumpărătorii pot compara consumul de energie şi preţurile echipamentelor frigorifice, atunci când vor să achiziţioneze un astfel de produs. Platforma este structurată în 5 secţiuni: Combine frigorifice, Frigidere, Side-by-side, Congelatoare şi Lăzi frigorifice.

Sloganul „Economiseşte peste aşteptări!” este transpus în practică deoarece site-ul permite compararea consumului energetic al produselor frigorifice din aceeaşi categorie, dar şi raportarea echipamentelor noi la cele pe care cumpărătorii le au deja acasă. Accesând noua platformă, vizitatorii pot calcula atât consumul de energie electrică al produselor comparate, cât şi economiile privind costurile energiei electrice, estimate pe o perioadă de până la 10 ani.

În afară de căutarea pe categorii de produse, vizitatorii site-ului au la dispoziţie filtre de căutare în funcţie de marca dorită, volumul total şi clasa energetică a produselor, calculată pe baza standardelor Uniunii Europene: A, A+, A++, A+++.

„Fie că sunt preocupaţi de impactul pe care stilul lor de viaţă îl are asupra mediului, fie că îşi propun să facă economii la facturile de energie electrică, cu ajutorul site-ului www.facturimaimici.ro, cumpărătorii pot să ia cele mai bune decizii, bazate pe eficienţa pe termen lung a produselor pe care urmează să le achiziţioneze”, a declarat Violeta Luca, CEO Flanco.

Matricea de calcul al economiilor care se pot face la facturile de energie electrică are la bază consumul declarat de producător şi costul mediu al kilowatt-ului pe oră.

„Când cumpărăm bunuri de folosinţă îndelungată, avem criterii mai importante decât preţul, de care trebuie să ţinem cont, iar consumul energetic este unul dintre acestea, mai ales în cazul produselor frigorifice. Apelând la comparaţiile de pe site sau la consilierii din magazine, cumpărătorii sunt în măsură să facă o alegere documentată şi să se bucure de un produs pentru mai mult timp”, a mai spus Violeta Luca.

Noua platformă urmează să fie promovată pe Flanco Interactiv (www.flancointeractiv.ro), în social media – Magazinele Flanco şi Flanco Interactiv, precum şi printr-o campanie în mediul online.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.