Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Formularul 600, între eliminare și unificare

Publicat: luni, 29 ianuarie 2018

Premierul desemnat Viorica Dăncilă a anunţat, luni, în plenul Parlamentului, că nu va introduce în mandatul său nicio taxă nouă, iar în această săptămână se va renunţa la formularul 600.

„Am în vedere maxim 50 de taxe cu aplicare generală şi asta cât mai curând posibil. (…) Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este acela de a uşura şi de a simplifica viaţa economică, nu de a o complica. Chiar de săptămâna aceasta, vom renunţa la formularul 600 şi, ulterior, la aproape toate celelalte. Un singur formular pentru cei cu activităţi independente, pe an, este propunerea noastră începând cu anul 2019”, a declarat Dăncilă.

Ea a precizat că are în vedere reducerea birocraţiei prin simplificarea sistemului fiscal.

„Pe lângă informatizare, am în vedere reducerea birocraţiei prin simplificarea sistemului fiscal, mai precis prin reducerea sau comasarea numărului de taxe plătite de firme şi cetăţeni”, a explicat Dăncilă.

Teodorovici: Declaraţiile 600 şi 200 ar putea fi unificate

La rândul său,ministrul propus al Finanţelor, Eugen Teodorovici declara în timpul audierilor din comisia parlamentară de specialitate că formularul 600 ar putea fi unificat cu Declaraţia 200.

„În prima şedinţă de Guvern vom avea acea Ordonanţă de urgenţă care va prelungi termenul de depunere (a Declaraţiei 600 n.r.), timp în care n-ar mai trebui să fie depuse aceste formulare, iar analiza la MFP se va produce repede. O variantă este aceea de a unifica cele două declaraţii, 200 şi 600”, a spus Teodorovici luni.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat, recent, că instituţia ar putea introduce posibilitatea ca persoanele care au plătit contribuţii pentru veniturile estimate în Declaraţia 600 şi nu au realizat aceste venituri să primească sumele înapoi, în urma unei regularizări.

De asemenea, în cazul în care persoana respectivă încetează pe parcursul anului contractul în urma căruia obţinea venituri suplimentare, aceasta trebuie să notifice organul fiscal cu privire la încetarea activităţii.

„Din acel moment nu mai are obligativitate. Anunţă că şi-a încetat activitatea pe care o desfăşura până la acea dată şi la următoarele termene (pentru că suma trebuie plătită în patru rate – n. r.) nu mai are obligaţia de plată. Există această posibilitate de a nu plăti, dacă nu mai realizează venituri. Este un alt aspect pe care am putea să îl luăm în calcul, cel legat de regularizarea contribuţiilor pe care eu decid să le declar pentru că estimez că voi avea un venit de 100.000 de lei (de exemplu – n. r.). Eu constat că se va realiza în proporţie de 70.000 de lei. Atunci trebuie să am posibilitatea ca pentru sumele pe care le-am achitat pe parcursul anului să se facă regularizarea şi să primesc aceste sume. Acest lucru îl avem în calcul şi vom face această menţiune expres”, a spus Mişa.

Formularul care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate trebuie depus de persoanele fizice care au obţinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017.

Termenul de depunere a Declaraţiei 600 urmează să fie amânat până la 1 martie 2018 în scopul evitării riscului neconformării, motivat de faptul că pentru anumite categorii de contribuabili care au obligaţia să completeze şi să depună formularul până la 31 ianuarie acest document prezintă caracter de noutate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat recent de Ministerul Finanţelor Publice.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=90484

Publicat de la data ian. 29 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

17 noiembrie 2018, 16:12
 

ENE
Noros
2°C
18 km/h
Perceput de temperatură: -4°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 80%
Vânt: 18 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:14
Apus: 16:46
Prognoza 18 noiembrie 2018
Zi
 

ENE
Înnourat
5°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

NE
Ploaie cu zăpadă
-1°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 15-11-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 16 noiembrie, ora 05 – 18 noiembrie, ora 12; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : vreme deosebit de rece, ninsori și intensificări ale vântului la munte, precipitații slabe mixte în zonele joase de relief; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 150.050 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team