Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

UE propune oficial Londrei o perioadă de tranziţie post-Brexit până la sfârşitul anului 2020 şi fără drept de vot

Publicat: luni, 29 ianuarie 2018

Uniunea Europeană a convenit luni să ofere Marii Britanii o perioadă de tranziţie de 21 de luni după Brexit, în cursul căreia va fi menţinut status quo-ul apartenenţei la UE, dar în care Marea Britanie nu va avea drept de vot, au anunţat surse oficiale, relatează AFP şi Reuters.

Cei 27 de membri ai UE ‘au dat un nou mandat Comisiei Europene pentru a negocia o perioadă de tranziţie cu Regatul Unit al Marii Britanii’, a anunţat pe Twitter preşedinţia bulgară a Consiliului UE. Această tranziţie va dura de la data ieşirii Marii Britanii, la sfârşitul lunii martie 2019, ‘până la 31 decembrie 2020’, a precizat un membru al echipei de negociere europene, Sabine Weyan.

Conform directivelor de negociere aprobate luni de miniştrii europeni reuniţi în Consiliul Afaceri Generale, principiul de bază este ca în această perioadă de tranziţie Marea Britanie să aplice toate reglementările europene, ‘ca şi când ar fi în continuare stat membru’, dar ‘fără să participe la procesul decizional în instituţiile europene’. În plus, conform aceluiaşi mandat, Marea Britanie va trebui să accepte autoritatea instanţelor de control europene, inclusiv cea a Curţii de Justiţie a UE.

O perioadă de tranziţie a fost cerută de Marea Britanie, dar în solicitarea acesteia se menţionează o perioadă de doi ani, mai lungă decât cea agreată de europeni.

Obiectivul acestei etape intermediare este ca mediul de afaceri şi cetăţenii să se poată adapta noii situaţii create după ieşirea Marii Britanii din UE şi să permită pregătirea unui acord de liber schimb ce ar servi ca bază a viitoarelor relaţii între blocul comunitar şi Marea Britanie.

Liderii statelor UE au aprobat la summitul lor din decembrie angajarea a ceea ce în poziţia de negociere a europenilor este considerată a doua fază a negocierilor, respectiv relaţia post-Brexit între Marea Britanie şi UE, după ce s-au înregistrat anumite progrese în cele trei dosare esenţiale pentru europeni, şi anume ‘factura’ Brexit-ului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=90486

Publicat de la data ian. 29 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Breaking News, POLITICĂ EXTERNĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 august 2018, 12:07
 

NE
Soare
29°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 31°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 36%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 6
Răsarit: 6:22
Apus: 20:17
Prognoza 19 august 2018
Zi
 

NE
Parţial însorit cu furtună
33°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NNE
Parţial înnourat
20°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-08-2018 Ora : 11 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22 Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 121.760 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team