Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Fortificaţie din preistoria Europei descoperită la Sântana, Arad

Publicat: joi, 09 august 2018

Una dintre cele mai mari fortificaţii din preistoria Europei, cu o vechime apreciată la circa 3.400 de ani, a fost evidenţiată cu ocazia unor săpături arheologice efectuate în vara acestui an în oraşul Sântana, din judeţul Arad, specialiştii susţinând că locul depăşeşte, prin suprafaţa ocupată, dimensiunile cetăţii Troia.

Fortificaţia acoperă o suprafaţă de peste 80 de hectare, de trei ori mai mult ca vestita cetate antică. În plus, perimetrul relevat de arheologi pentru cetatea de la Sântana măsoară 3.300 de metri lungime.

„Practic, ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai importante descoperiri, a celei mai mari fortificaţii din preistoria Europei, care sigur se datează în jur de anul 1.300 înainte de Cristos, deci are o vechime de 3.300 – 3.400 de ani. (…) Am făcut, de mai multe ori, comparaţia cu Troia, pentru că această cetate este mai mare decât Troia şi este o realitate. Evident, a fost o comparaţie care să permită celor care îndrăgesc istoria, arheologia, să-şi facă o imagine despre dimensiunea acestei aşezări”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, profesorul Florin Gogâltan, de la Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române, din Cluj-Napoca, unul dintre cercetătorii care au lucrat la acest proiect.

Potrivit acestuia, cetatea din oraşul Sântana este cunoscută de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când apare pe hărţile militarilor austrieci, însă cercetările arheologice în zonă au început abia în anul 1963, sub coordonarea profesorului Mircea Rusu, de la Institutul de Arheologie din Cluj Napoca. Rezultatele au fost modeste din cauza finanţării aproape inexistente în arheologie.

O conductă de gaze, care a distrus o porţiune din fortificaţie, a fost cea care a permis reluarea cercetărilor, 46 de ani mai târziu.

„Noi am reluat cercetările, împreună cu colegul Victor Sava, de la muzeul din Arad, în anul 2009, cu ocazia unei săpături de salvare. O conductă de gaze a distrus o porţiune din această fortificaţie şi noi a trebuit să facem săpături de salvare atunci. Iar rezultatele le-am făcut cunoscute rapid mediului ştiinţific, publicând o broşură şi mai multe articole de specialitate. Am dorit şi am sperat să reluăm cercetările, dar, din nefericire, nu am avut sprijin şi finanţare, aşa că abia cu ocazia unui simpozion internaţional care a avut loc la Frankfurt, în 2016, am prezentat, din nou, rezultatele cercetărilor noastre. Atunci s-a născut ideea de a relua aceste cercetări cu sprijinul colegilor din Germania”, a arătat profesorul Gogâltan.

Cercetarea ştiinţifică a fost reluată în vara acestui an, iar rezultatele au fost deosebite. Fortificaţia, care acoperă mai bine de 80 de hectare, a fost investigată din nou, iar specialiştii au concluzionat că au de-a face cu o adevărată capitală a Epocii Bronzului.

„Este un obiectiv puţin cunoscut, dar extrem de reprezentativ. Este o capitală a Epocii Bronzului din Europa”, afirmă profesorul Florin Gogâltan.

Cercetările în cetatea de la Sântana s-au desfăşurat alături de o echipă de arheologi din Germania, coordonaţi de profesorul Rudiger Krause de la Universitatea Goethe din Frankfurt.

Lucrările în şantierul de la Sântana vor continua în toamna acestui an cu cercetări magnetometrice, o metodă care permite specialiştilor „să vadă” sub pământ ce complexe, ce locuinţe există. După aceste investigaţii, cercetarea arheologică se va concentra asupra acestor descoperiri.

„Trebuie să mai facem o cercetare de teren, să vedem ce alte locuiri vechi există în zonă, pentru că perimetrul este imens”, a arătat profesorul Florin Gogâltan.

Tot în toamna acestui an, în luna septembrie, rezultatele de la Sântana vor fi prezentate la un simpozion internaţional care va avea loc în Germania.

Se speră astfel că echipele de cercetători vor reuşi să obţină noi finanţări din România şi Germania pentru a continua, anul viitor, lucrările de cercetare începute în această vară.

Sursa: AGERPRES

Foto: Santana, Arad

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=101797

Publicat de la data aug. 9 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, EDUCATIE, EDUCAȚIE&ȘTIINȚĂ, ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

13 noiembrie 2018, 23:27
 

E
Noros
8°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 6°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 81%
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:09
Apus: 16:50
Prognoza 14 noiembrie 2018
Zi
 

SSV
Înnourat
13°C
Vânt: 0 km/h SSV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Precipitaţii
4°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-11-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 19:00 si 23:00 In zona : Județul Argeş: Câmpulung, Curtea de Argeș, Mioveni, Băiculești, Pietroșani, Mihăești, Coșești, Stâlpeni, Schitu Golești, Mușătești, Bălilești, Mălureni, Țițești, Merișani, Poienarii de Muscel, Budeasa, Dârmănești, Micești, Tigveni, Godeni, Berevoești, Aninoasa, Vlădești, Vulturești, Ciofrângeni, Davidești, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-11-2018 Ora : 18 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 18:00 si 23:00 In zona : Județul Suceava: zona joasă;Județul Suceava: Dolhasca, Forăști, Dolhești, Drăgușeni;Județul Neamţ: zona joasă;Județul Neamţ: Doljești, Botești, Timișești, Păstrăveni, Stănița, Boghicea;Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Hălăucești, Tătăruși, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, […]

Loto

Horoscop

  • 148.902 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team