Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş: Românii nu vor accepta niciodată constituirea unei enclave etnice

Organizatorii „Marelui marş al secuilor” nu ar trebui să se aştepte la simpatia românilor faţă de „încercarea de demonstraţie de forţă politică ostilă faţă de ţară”, susţine Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) afirmă, într-un comunicat de presă transmis luni, referitor la „Marele marş al secuilor” care a avut loc, duminică, în Covasna, că românii din cele trei judeţe, reprezentând aproape 40 la sută din totalul populaţiei acestora, „nu doresc refacerea formulei staliniste de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare.

„Din toate apelurile făcute de organizatorii «marşului secuiesc», precum şi din discursurile rostite cu această ocazie, reiese clar excluderea oricărui element românesc de la acest eveniment, inclusiv a simbolurilor României, fiind etalate doar drapeluri secuieşti şi ungureşti, aşadar mesajul a fost clar: adversarul nu este doar cel declarat deschis: «puterea politică română», ci tot ceea ce este românesc. În aceste condiţii, organizatorii să nu se aştepte la simpatia românilor şi a opiniei publice oneste internaţionale faţă de această încercare de demonstraţie de forţă politică ostilă faţă de ţara şi naţiunea ai cărei cetăţeni sunt”, se precizează în comunicat.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.