Gala premiilor ”Actualitatea Muzicală”

La cota 33

Facem ce facem și reușim, spre bucuria noastră și încântarea invitaților, să găzduim gala acordării premiilor revistei noastre într-o ambianță de mare eleganță, legată indisolubil de lumea înaltă a muzicii.

Acum doi ani, vă aduceți probabil aminte, Opera Națională din București ne-a primit cu brațele deschise, toți participanții plecând atunci cu cele mai frumoase amintiri, în ciuda temperaturilor caniculare din acea vară fierbinte – din atmosferă, dar și prin prisma emoțiilor încercate de laureați, unii veniți de la distanță, cum a fost cazul maeștrilor octogenari, compozitorii Eugen Doga și Horia Moculescu.

Amintirile ne răscolesc, vorba celor de la 3 Sud Est, fiindcă atunci între premiați s-a numărat și regretatul Mircea Drăgan, al cărui nume (era pe atunci directorul Editurii Muzicale) este legat indisolubil de seria nouă a ”Actualității Muzicale”. După cum se știe, inițial publicația apărea pe hârtie de ziar, privim și acum cu nostalgie imaginile din aula Palatului Cantacuzino de la primele gale ale laureaților, ”dirijate” de cea care se afla în fruntea redacției, și ea trecută în lumea umbrelor, minunata Luminița Vartolomei: pe scenă ea prindea personal, de cortina din pluș grena, cu ace de gămălie, ziarele (căci asta erau de fapt…) bilunare, realizând o scenografie de care eram tare mândri…

Pentru ca acum să ajungem, în forma actuală de revistă color, tipărită pe hârtie velină și înveșmântată în țiplă, la numărul CCLXXXI, ceea ce înseamnă, pentru că nu se mai studiază serios limba latină în școală, ca pe vremea noastră, 331! Cum mulți dintre cititorii noștri sunt tineri și n-au prins acele vremuri, reamintim că ”Actualitatea Muzicală” s-a născut în 1990, din redacția condusă de Luminița Vartolomei făcând parte Mihai Cosma, Octavian Ursulescu (angajat printr-un concurs în care a ”învins-o” pe regretata Claudia Daniela Nacu!), Carmen Stoianov, Ioan Dobrinescu, un fotograf, o secretară, sediul redacției fiind într-o cameră mare de la Conservator.

Cum distincțiile se referă întotdeauna la realizările din anul precedent, prima gală a premiilor a avut loc în 1992, premiile mergând către montarea cu ”Don Carlo” la Opera Națională din Cluj, Daniel Kientzy, casa de discuri Electrecord, coregraful Gheorghe Căciuleanu, Adina Nițescu, revista ”Orfeu”, Gabriel Cotabiță, melodia ”Un actor grăbit” de Bogan Cristinoiu (versuri Andreea Andrei), Johnny Răducanu și formația Phoenix. Duioase amintiri…

Cum sediul UCMR era în 1990 în clădirea Ateneului Român, iată-ne revenind după atâta vreme în locul de unde revista ”Actualitatea Muzicală” a pornit la drum, ca inițiativă a conducerii de atunci a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, deoarece Gala actuală, ajunsă la numărul 33, s-a desfășurat în elegantul Salon Oficial al Ateneului Român.

Dacă la precedenta ediție directorul Operei Române din București, Daniel Jinga, s-a numărat printre laureați (culmea, și acum, dar fără nici o intenție și absolut pe merit!), directorul general al Filarmonicii ”George Enescu”, reputatul muzician Marin Cazacu, a fost doar o gazdă ospitalieră, oricum de-a lungul timpului a figurat de câteva ori pe lista premiaților. Împreună cu colectivul pe care îl conduce ne-a asigurat condiții optime, inclusiv în plan tehnic – microfon, ecran de proiecție, sonorizare de calitate, nemaivorbind de cele trei piane la care laureații, în frunte cu Petre Geambașu, au ținut să se fotografieze, cu imaginile reflectate în oglinzi.

Cu doar un sfert de oră întârziere (la ora 11 în zona centrală a Capitalei circulația este anevoioasă, din fericire gazdele au permis parcarea în curtea Ateneului a mașinilor de catering și a aceleia cu premii și roll-up-uri), Gala a fost deschisă de redactorul-șef, prof. univ. dr. Mihai Cosma, chiar în fața roll-up-ului a cărui creație îi aparține și care poate fi admirat în multe din fotografii. El a transmis un mesaj din partea președintelui UCMR, compozitorul Dan Dediu, aflat la un simpozion dincolo de Ocean. Mihai Cosma a prezentat laureații secțiunii clasice și anume: compozitoarea și dirijoarea big-bandului Radio, Simona Strungaru (pentru ”Proiecte artistice originale”),Oltea Șerban-Pârâu (pentru ”Proiecte muzicale naționale”), actrița și cântăreața Laura Gabriela Oana (pentru ”Excelență scenică”).

Desfășurarea Galei a fost întrucâtva modificată în funcție de programul unora dintre laureați, ziua aceea de luni fiind extrem de aglomerată, cu numeroase reprezentații și filmări, dar cu atât mai mult apreciem efortul și punctualitatea lor. Este ceea ce a subliniat Octavian Ursulescu, după ce a transmis un mesaj din partea vice-președintelui UCMR, muzicologul Nicolae Gheorghiță. În seara respectivă compozitorul Marius Țeicu urma să fie omagiat pe scena Teatrului Național într-un concert special, intitulat ”Oameni”, avându-l ca protagonist pe laureatul nostru de la ediția anterioară, Aurelian Temișan, așa încât el și Adrian Daminescu, invitat în spectacol, au fost primii sosiți, spre bucuria fotoreporterilor. În preajma vârstei de 80 de ani (îi va împlini în mai 2025), Marius Țeicu se poate considera un creator împlinit din toate punctele de vedere, așa încât și noi așteptăm cu nerăbdare apariția cărții sale biografice scrise de colega noastră Oana Georgescu, în care sigur vom afla multe detalii inedite din viața și cariera sa. Acest sfârșit de an i-a adus imense bucurii, fiind sărbătorit, într-o lună, în nu mai puțin de trei concerte desfășurate în Săli ale Palatului arhipline, de Paul Surugiu-Fuego (care a reunit într-un colaj câteva din cele mai populare refrene ale sale), de Loredana Groza (care a cântat, vizibil emoționată, piesa debutului ei strălucit la Mamaia și cu care a câștigat Trofeul, ”Mă întreb ce să fac?”) și de Andrei Tudor, în concertul său cu muzică din filme. În aplauzele celor prezenți Marius Țeicu a primit premiul ”Campionul șlagărelor” și am regretat că nu a cântat măcar puțin dintr-o…”Portocală”, ca la festivalul internațional de muzică ușoară de la Brăila (e drept, la cererea publicului de acolo, dar eram și noi acum vreo 60!), unde este președintele juriului. Dar el se grăbea la repetiție, ca și Adrian Daminescu, de aceea amândoi au ratat fotografia de grup de pe copertă și minunatul cocktail oferit de partenerul nostru tradițional, Catena (nici nu știu ei ce au pierdut!). În a doua parte a anilor 80, Adrian Daminescu, atras de Horia Moculescu dinspre rock la muzica ușoară, a explodat pur și simplu, impresionând cu vocea sa formidabilă. Cine poate uita șlagărul ”Eu te voi iubi” compus de Marius Țeicu, pe care urma să-l cânte în seara respectivă pe scena Teatrului Național? Compozitor, profesor pentru tinerii aspiranți la glorie, membru în jurii, dar și…pescar campion, el a trecut cu zâmbetul pe buze peste toate încercările vieții, fiind distins cu premiul intitulat ”Forța talentului”. Vorbeam de programul încărcat al laureaților, semn că ei, în ciuda vârstei unora, sunt apreciați nu numai de noi. Petre Geambașu este la fel de tonic și de dinamic la 81 de ani (și el ne pregătește, la Editura Muzicală, o carte biografică, era și timpul, are ce povesti!), dovadă că se întorsese cu doar câteva ore în urmă de la Riga, unde fusese invitat alături de orchestra sa. Absolvent al Conservatorului bucureștean, el a intrat în posesia premiului intitulat, pe drept cuvânt, ”O viață închinată cântecului” și am regretat că nu l-am invitat să cânte, în ciuda orei matinale, refrenul de la ”Granada”, povestind pe scurt o întâmplare din tinerețea sa. Fusese invitat la Festivalul Cântecului Politic, la Soci, în URSS, dar cei din țară au omis să-i spună unde merge, așa încât a cântat ”Granada” și o piesă de muzică ușoară românească, nici aceea cu ceva politic în ea. Compozitorul George Grigoriu, ieșind de la deliberarea juriului, i-a spus: ”Petrică, ți-au dat Premiul pentru cea mai bună voce din concurs, dar dacă ai fi cântat nu ”Granada”, ci…”Grenada”, ai fi luat Trofeul!”. Întreaga redacție a revistei a fost în sală, punând umărul la buna desfășurare a evenimentului, ne referim la Norela Liviana Costea, redactor, la secretarul general de redacție Costin Aslam, la colaboratorii noștri permanenți Oana Georgescu (music-hall, concerte), David Lapadat (internațional), Doru Ionescu (rock, folk) și Florian Lungu (jazz). Acesta din urmă i-a făcut un documentat Laudatio compozitorului și pianistului Mircea Tiberian, în egală măsură autor de tratate de specialitate. Cu exact 50 de ani de carieră în spate (a debutat la festivalul de jazz de la Sibiu, recomandat de Johnny Răducanu), Mircea Tiberian revine între laureații revistei, fiind distins cu premiul ”Jazz Forever”. De asemenea cadru didactic la Universtatea Națională de Muzică din București, Andrei Tudor a fost între cei mai tineri laureați. Interesant este că de această dată n-a mai fost recompensat pentru performanțele sale de compozitor, pianist, dirijor, orchestrator sau șef de orchestră, ci a primit premiul pentru…”Publicistică”, mai precis pentru cartea sa ”Un veac de muzică ușoară românească”, apărută la Editura Muzicală.  A povestit că a constatat surprins la cursurile sale că unii studenți habar n-aveau cine au fost Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Nicolae Kirculescu și toți corifeii genului, hotărându-se să le ofere…material didactic. Toți laureații au primit, înafară de frumoase diplome, superbe cărți de la Editura Litera, partener tradițional (mulțumim, Raluca Tîrnăuceanu!). Paul Surugiu-Fuego l-a privit cu drag din primul rând pe Marius Țeicu, fostul său profesor de la Facultatea de music-hall, și a felicitat-o sincer pe Laura Gabriela Oana. A venit direct din provincie, onorat de premiul revistei, care s-a referit în principal la audiența de excepție a emisiunii sale de la TVR2, ”Drag de România mea”, ajunsă la al 13-lea sezon. Dar distincția a avut în vedere și popularitatea uriașă a artistului, singurul care face două Săli ale Palatului arhipline în fiecare an, plus două turnee naționale, chiar în aceste zile el fiind angrenat într-unul în 50 de orașe ale țării! Artist al Poporului în Republica Moldova, cu numeroase Discuri de Platină și de Aur, ajută prin asociația sa ”Art by Fuego” atât artiști ajunși la vârsta senectuții, cât și tinere talente promițătoare. Vice-președintele grupului Fildas-Catena, Alexandru Vlad, a primit Diploma de Excelență conferită doamnei Anca Vlad, ”Pentru susținerea valorilor muzicii românești”, dar i-a făcut o surpriză și lui Paul Surugiu-Fuego, înmânându-i un trofeu și o diplomă împreună cu Otilia Ostroțki, directoarea Tonica Grup, în spiritul colaborării fructuoase cu artistul laureat.

Dacă până la acel moment s-au acordat premii individuale, în final ceea ce am putea numi scenă s-a umplut cu tineri entuziaști, protagoniști ai ”Spectacolului anului” – ”Fantoma de la Operă” – în frunte cu regizorul Răzvan Ioan Dincă și dirijorul Daniel Jinga, Mihai Cosma nemaiprididind să înmâneze diplome tuturor artiștilor. În această atmosferă de ”avânt patriotic”, cum se spunea pe vremuri, toți cei prezenți au coborât pentru fotografia de grup, după care s-au întors cu forțe proaspete, dar și…însetați și înfometați, în jurul meselor care în curând s-au acoperit cu delicatesele cocktail-ului oferit de Catena. Și, firește, alte fotografii, amintiri, impresii, discuții între cei prezenți, între care s-au numărat Carmen Stoianov (redactor al revistei în anii de început), Dumitru Avakian, George Natsis, Cristina Andrei (directoare a Muzeului ”George Enescu”), cei doi corifei de la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase”, Vasile Muraru și Valentina Fătu, actrița și prezentatoarea Alexandra Velniciuc, interpreta Natalia Guberna, Adina Storin (văduva poetului Aurel Storin), Sebastian Burneci, actrița și cântăreața Miruna Ionescu (organizatoare a Festivalului internațional de muzică interbelică), scriitoarele Evelyne Badea și Rodica Elena Lupu…Unii au fost laureați ai revistei în anii trecuți, alții speră să devină în viitor!

Octavian URSULESCU

Comments

comments

One thought on “Gala premiilor ”Actualitatea Muzicală”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.