Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Galați – Shanghai – Jilava, via B.N.R.&CO – Maria Diana POPESCU

Publicat: luni, 07 octombrie 2013

Un fenomen nemaiîntîlnit, însoţit de valuri seismice (peste o sută în ultimele 2 săptămîni), ţine într-o atmosfera de film horror localitatea Izvoarele din Galaţi. Zgomotele subterane misterioase şi mişcările solului au semănat panică în rîndul celor o mie de locuitori. Şcoala, Biserica şi casele s-au fisurat, mişcările seismice intensificîndu-se îndeosebi noaptea. Parcă fierbe pămîntul, se ridică la suprafaţă, ca şi cum ceva ar vrea să iasă şi nu poate, apoi se retrage cu zgomote înfiorătoare. Un anume lichid duce la ridicare solului, dînd naştere unor crăpături uriaşe. După eliberarea energiei, acesta revine la loc. Localnicii afirmă că din pămînt se aud bubuituri, urmate de un soi de cutremure pe vertical – scurte, dar foarte puternice. De spaimă, mulţi săteni se gîndesc să-şi abandoneze casele. Nu poate fi vorba de un fenomen natural, precum afirmă premierul şi specialiştii. E, mai degrabă, gunoiul de sub preşul firmei care eludează normelor tehnologice ale exploatării petrolului în zonă. Specialistul în tehnologii neconvenționale, Emil Străinu afirmă că „mişcările tectonice au fost provocate de mâna omului, prin activităţi ilegale de foraj, care nu au respectat normele de protecţie a mediului.” Bazându-se pe cazuistica la nivel planetar şi pe cunoştinţele sale, expertul afirmă că „cel mai probabil este vorba despre o eroare umană.” E regretabil că autorităţile ignoră teroarea la care sînt supuşi localnicii şi declară cinic că, deocamdată nu a fost pusă în pericol nicio viaţă.

Peste tot, corupţia şi hoţia sînt imuabile! Legi şi aprobări speciale, croite pe comandă, schimbate la fel de des ca lenjeria de pat, au distrus România, site-urile naturale, culturile, iată şi satele! De ajutor a fost ideologia antiromânească a mercenarilor care-i tratează pe români ca fiind instrumente ale ingineriei lor financiare. Cînd un singur individ dă cu România din bară în bară, ca şi cum aceasta ar fi singura lui vocaţie, cînd nu vrea să facă decît apologia unui sistem financiar odios, care a băgat în mormînt, în sărăcie şi cu capul în sac milioane de români împrumutaţi, clar nu mai poate fi tolerat în această înaltă funcţie de stat. Cartonaşul galben pentru manipulare şi dezinformare primit de Mugur Isărescu de la usele, e un fel de: potoleşte-te, băiatul tatii, că te bat. Nu te mai comporta urît cu clienţii băncilor (ei ţin sistemul bancar viu) ca şi cum am fi negri pe plantaţiile tale de viţă de vie! Numai un naiv poate crede că a transpirat pentru interesele Ţării! În ecuaţia sa cu multe necunoscute a contat prosperitatea bancherilor şi a altor instituţii financiare străine. Dacă nu-i aşa, atunci să ne explice cum a fost posibilă apariţia jocurilor financiare piramidale, a fondurilor de investiţii frauduloase şi a miliardarilor de hîrtie, într-o ţară aflată în tranziţie prelungită şi în criză? Cum au fost devalizate unele bănci şi aduse în faliment, în favoarea unei clientele politice şi a speculanţilor din clanurile de tip mafiot? Dacă i se pare că e aspru criticat şi nu suportă, deja ieşim din schema democratică.

Foarte toxic mediul financiar şi investiţional de la noi! Seamănă tot mai mult cu unul infracţional, pe unde se învîrt spre profit, marile corporaţii şi înălţimile lor, politicienii! Guvernatorul BNR a refuzat în repetate rînduri să reglementeze funcţionarea instituţiilor financiare de stat şi private, iar din acest punct de vedere poate fi considerat complice la tot ce s-a derulat in sistemul bancar şi nonbancar din Ţară. Nu sînt extremistă, vreau legalitate, demnitate şi dreptate pentru toţi românii. Grav este că nicio instituţie de stat abilitată în controlul băncilor nu a sesizat justiţia cu privire la abuzurile financiare practicate de cele peste 41 de bănci prezente pe teritoriul României cu arsenalul lor de escrocherii. Oare contractele de credit ale clientelei politice au acelaşi volum uriaş de clauze abuzive precum ale românului de rînd? Guvernatorul a supervizat şi asistat extracţia de profituri nemeritate de la clienţii oprimaţi prin creşterea nejustificată a cursului leu-dolar-euro şi prin clauzele abuzive, strecurate discret în contractele de credit. Ocupat constant cu mîngîiatul băncilor pe cap, guvernatorul se preface că nu mai poate dormi liniştit de grija deponenţilor, dar, ar trebui deranjat mai des ca să-şi aducă aminte că el este în slujba B.N.R., iar B.N.R., în slujba României, nu viceversa. Nu băncile au nevoie de protecţie! Este ca şi cum ai proteja un violator, victima fiind de vină că a apărut în calea lui. Cît tupeu să declare public că abuzul băncilor e legal!

De la genocidul financiar trecem la jubilarea Chinei şi la marele îngheţ, situat foarte aproape de America. Era de aşteptat! Şi-a spus cuvântul investirea trilioanelor de dolari în înarmare şi declanşarea de războaie de cucerire pentru poftele oligarhilor din industria armamentului. China, cel mai mare şi serios competitor al Americii, a deschis zona comercială liberă Shanghai, o platformă industrială de 29 kilometri pătraţi, fără restricţii asupra investiţiilor străine şi cu un sistem birocratic redus, cel mai important experiment economic al Chinei din ultimii 30 de ani. Obama se loveşte la cap de propriile ziduri, iar Putin, pentru rolul jucat în criza din Siria, este propus de ruşi la premiul Nobel pentru pace. Conform vechilor uzanţe premiul se oferă celor care promovează sau aduc pacea în lume. În locul lui Putin, aş refuza, din moment ce şi Obama-cuceritorul, iubitorul de război şi jaf (Afganistan, Libia, Iran, Siria etc) s-a trezit cu Nobel-ul în traistă, exact în momentul cînd suplimentase efectivul militar american în Afganistan.

De la rechinii internaţionali, înapoi la un rechin autohton, prins de curînd în plasă. Procurorii au pus sechestru pe averea fostului ministru Adriean Videanu, „acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale”. Potrivit unui comunicat de presă emis de D.I.I.C.O.T., „s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 277.000.000 de lei”, dar şi pe trei imobile, unul la Snagov, trei în Bucureşti şi unul în staţiunea Mamaia. Doar sechestru? E prea frumos! Cercetaţi-i conturile de afară! Nu-i atît de naiv ca să umble cu banii la vedere. În Ţară îşi ţine mărunţişul. Restul din cutiile de valori de la bănci din Elveţia, Austria sau insulele Cayman e secret de stat! Odihnească-se lîngă Gigi-europarlamentarul, în atelierul de creaţie de la Jilava! Acolo îşi poate scrie în voie memoriile, mă rog, aventurile şi escrocheriile. E la modă printre politicienii puşcăriabili. Precis de după gratii se va naşte scriitorul secolului!

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=15924

Publicat de la data oct. 7 2013. Categorii Editorial.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2019, 15:07
 

NNE
Soare
30°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 33°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 45%
Vânt: 11 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 7
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2019
Zi
 

ENE
Înnourat
30°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Nori intermitenti
19°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 10 – 20 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       Instabilitatea atmosferică va […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 18 iunie, ora 23 – 19 iunie, ora 10; Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată; Mesaj : MESAJ 2 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 23 […]

Loto

Horoscop

  • 215.522 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team