ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA 

Gara de Nord din BUCUREȘTI: Haine noi pentru tabela de Sosiri/Plecări

Vechea tabelă principală de Sosiri/Plecări din gara de Nord a fost înlocuită cu una modernă, ca parte a unui proiect de schimbare a sistemului electronic pentru informarea călătorilor. Alte câteva tabele mari au început să fie instalate în mai multe locuri din gară și câte două panouri mai mici au fost instalate pe fiecare dintre cele 14 linii. Tabela principală a devenit cunoscută în rândul călătorilor mai ales pentru întârzierile afișate.

CFR modernizează sistemul electronic pentru informarea publicului călător în Gara de Nord și a instalat aproape toate panourile electronice cu LED. Vor fi 36, dintre care 28 de panouri au fost montate la intrarea şi la mijlocul peroanelor 1-14 și 8 panouri electronice cu LED la intrările în gară (Griviţa-Metrou, Coloane şi Dinicu Golescu), în faţa Biroului Central de Informaţii, în holul caselor de bilete clasa I, iar 17 monitoare TV vor fi montate în birourile de informaţii – biroul central de informaţii/biroul de informaţii clasa a II-a/biroul Relaţii cu Publicul – , la casele de bilete clasa a II-a şi în sălile de aşteptare clasa I şi a II-a.

Câteva din panourile mari au fost montate, ultimele vor fi instalate zilele acestea.

Date despre proiect:
♦Executant: SC ISAF SA
♦Termen de finalizare: iunie 2018
♦Valoare contract: 1,7 milioane lei

♦Sursa financiară: fonduri proprii CFR SA

Panourile oferă informaţii referitoare la orele de sosire/plecare, ruta sau linia de garare.

Gara de Nord era printre puținele gări dintr-o capitală europeană în care sistemul de afișaj era clasic. Lipsa unui sistem electronic făcea ca tabela să fie mai greu de citit noaptea, la fel și panourile de la linii. Un link util este disponibil din primăvara lui 2013, fiindcă de atunci tabela a putut fi văzută online, datorită unui webcam.

Din păcate de câteva zile tabela nu mai poate fi văzută online.

 

Sursa text & Foto: HOTNEWS

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version