Garda romană a Legiunii a XIII-a Gemina, pentru prima dată în acest an în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia

Garda romană a Legiunii a XIII-a Gemina va mărșălui, pentru prima dată anul acesta, în Piața Cetății din Alba Iulia. Ineditul eveniment va avea loc vineri, de la ora 17.30, iar, alături de gardă, se vor afla câțiva dintre voluntarii care vor forma viitoarea trupă de războinici daci, dar și doi gladiatori.

Garda romană face parte dintr-un proiect al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, intitulat „Ţinutele istoriei II. Garda romană de la Apulum”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Legiunea s-a făcut remarcată anul trecut prin două acțiuni care au impresionat publicul albaiulian: Legiunea a XIII-a Gemina se întoarce acasă (26 octombrie) și Tabăra de iarnă a Legiunii a XIII-a Gemina (23 decembrie).

De asemenea, Garda romană a promovat cu succes județul Alba și municipiul Alba Iulia la ediția din noiembrie 2012 și martie 2013 a Târgului de Turism al României, desfășurat la București și la ediția din martie a Târgului de Vacanțe de la Cluj-Napoca. Amintim că membrii ei sunt voluntari.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Articol si foto preluate de pe: http://alba24.ro#ixzz2QA6PTW00

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.