Granturi pentru digitalizarea IMM-urilor românești

Microîntreprinderile românești și firmele mici și mijlocii (IMM) din toate domeniile vor putea obține fonduri europene în valoare totală de 150 de milioane de euro, printr-un nou program de granturi pentru digitalizarea IMM-urilor.

Programul Național de Digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii este finanțat în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020. Potrivit Ministrului Fondurilor Europene, vor fi două categorii de granturi:

  • 30.000-100.000 euro pentru achiziții care țin de digitalizarea IMM-urilor
  • 1 milion – 6 milioane euro.

Pentru a deveni operațional, noul program de digitalizare necesită lansarea Ghidului solicitantului și a schemei de minimis, însă finanțarea nu mai poate fi amânată, pentru că trebuie contractată până la finalul anului 2020.

Banii sunt gestionați de Ministerul Fondurilor Europene, însă for fi împărțiți de către Autoritatea de Digitalizare a României prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), ca administrator. De asemenea, subadministratori vor fi Agențiile de Dezvoltare Regionale (ADR) de la nivelul fiecărei regiuni.

  1. Fonduri europene pentru IMM, să-și ia calculatoare

Prima categorie de granturi din acest program este „Digitalizarea IMM-urilor și a microîntreprinderilor”.

Această linie de finanțare are un buget total de 100 de milioane de euro și se adresează microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii din toate domeniile, cu excepția celor de IT.

Aceste firme vor putea obține fonduri nerambursabile de 30.000 euro – 100.000 euro pentru a-și achiziționa diverse dispozitive și softuri de digitalizare a activității.

Printre altele, firmele românești își vor putea achiziționa și soluții de automatzare software pentru lucru repetitiv, adică RPA – robotc process automation, tehnologie la care lider mondial este „decacornul” româno-american UiPath.

Concret, activitățile eligibile de digitalizare acestor firme vor fi:

  • Activități aferente achiziționării de hardware TIC și a altor dispozitive și echipamente aferente (inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcțiune), justificate din punct de vedere al implementării proiectului. Sunt excluse elemente de mobilier care nu au legătură cu funcționarea produselor/aplicațiilor informatice implementate prin proiect;
  • Activități aferente realizării rețelei LAN necesară pentru implementarea proiectului;
  • Activități aferente achiziționării și/sau dezvoltării și/sau adaptării aplicațiilor software/licențelor necesare implementării proiectului, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA;
  • Activități aferente achiziționării unui website de prezentare a companiei, inclusiv achiziția de domeniu și găzduirea pe server;
  • Activități aferente achiziționării unui nume de domeniu nou „.ro” direct de la furnizorul național de domenii „.ro”;
  • Activități aferente achiziționării soluției de semnătură electronică;
  • Activități de trecere a arhivelor din analog / dosare / hârtie în digital indexabil;
  • Activități aferente achiziționării de aplicații informatice specifice pentru persoanele cu dizabilități;
  • Activități aferente achiziționării soluțiilor IT pentru comerțul electronic;
  • Activități aferente achizițiilor de servicii de tip cloud și SaaS;
  • Activități aferente achiziționării serviciilor de găzduire, incluzând toate tipurile de servicii de găzduire (cu excepția pachetelor de reseller)
  • Activități aferente achiziționării de servicii pentru consolidarea securității cibernetice aplicabile pentru software / hosting / rețele.
  • Activități aferente achiziționării de servicii de consultanță pentru elaborarea documentațiilor necesare pregătirii proiectului propus spre finanțare si/sau managementul proiectului (inclusiv elaborarea documentațiilor necesare implementării proiectului);
  • Activități aferente instruirii personalului care va utiliza produsele implementate/ achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța;
  • Activități de achiziție a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară, conform reglementărilor naționale și tehnică, din perspectiva corespondenței rezultatului proiectului cu Cererea de finanțare și obiectivele POC (Programul Operațional Competitivitate).

Odată cu apariția pandemiei, acestea au început să conștientizeze necesitatea digitalizării activității, cu tot ceea ce implică aceasta transformare (Internet of Things, 5G, Big data, tehnologii blockchain, inteligența artificială, consolidarea capacităților de muncă la distanță și automatizare)” , susține Ministerul Fondurilor Europene.

  1. Fonduri pentru firmele de IT

Separat, IMM-urile de IT vor beneficia de un buget total de 50 de milioane de euro, din care vor putea accesa granturi de câte 1 milion – 6 milioane de euro pentru „activități pentru dezvoltarea de produse inovative în domeniul TIC”.

Activități eligbile pentru firmele IT:

  • Activități aferente achiziționării de hardware TIC și a altor dispozitive aferente, inclusiv cheltuieli de instalare, configurare și punere în funcțiune, justificate din punct de vedere al implementării proiectului. Sunt excluse elementele de mobilier care nu au legătură cu funcționarea produselor/aplicațiilor informatice implementate prin proiect;
  • Activități aferente amenajării centrului de date în care se vor instala echipamentele TIC achiziționate prin proiect, instalarea realizându-se o singură dată pe perioada implementării;
  • Activități aferente achiziționării și/sau dezvoltării aplicațiilor software/licențelor necesare implementării proiectului, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, achiziționarea și implementarea de soluții de semnătură electronică, inclusiv resurse de stocare si procesare, justificate din punct de vedere al implementării proiectului. Dezvoltarea și implementarea soluțiilor software specifice proiectului și integrarea aplicațiilor folosite trebuie să respecte obligatoriu etapele clare de dezvoltare: analiza cerințelor, proiectare, implementare și testare, precum și pe cele de punere în funcțiune, dacă este cazul;
  • Activități aferente cercetării industriale sau dezvoltării experimentale;
  • Activități necesare informării și publicității proiectului;
  • Activități aferente achiziționării de servicii de consultanță pentru elaborarea documentațiilor necesare pregătirii proiectului propus spre finanțare și managementul proiectului, inclusiv elaborarea documentațiilor necesare implementării proiectului și servicii de asistență juridică pentru realizarea achizițiilor, elaborarea documentației de atribuire și aplicarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție;
  • Activități aferente instruirii personalului care va utiliza produsele implementate/achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța;
  • Activități de achiziție a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară, conform reglementărilor naționale și tehnică, din perspectiva corespondenței rezultatului proiectului cu Cererea de finanțare și obiectivele POC.

Aici, statul urmărește în principal sprijinirea unor firme IT românești pentru realizarea sau dezvoltarea unor produse, servicii sau aplicații IT&C inovatoare.

Ministerul Fondurilor Europene vrea astfel să finanțeze investiții în:

  • cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală,
  • inovare de proces și/sau organizațională,
  • active corporale și/sau necorporale,
  • alte proiecte de inovare.

Sprijinul va fi acordat pentru dezvoltarea de produse/soluții/aplicații TIC inovative cu aplicabilitate in următoarele domenii:

  • IoT, smart city / smart village;
  • Digitalizare (automatizare, robotizare) industrială;
  • Inteligenta artificiala, realitate augmentată;
  • Tranzacții electronice;
  • Securitate cibernetica;
  • Big data, blockchain;
  • E-guvernare/E-administrație- Digitizarea administrației publice;
  • E-sănătate

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.