Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Guvernul a aprobat planul de investiţii pentru Stadionul Giuleşti

Publicat: joi, 12 aprilie 2018
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și modernizarea stadionului Giulești „Valentin Stănescu”, valoarea totală a investiției ridicându-se la peste 120 de milioane de lei. Arena din Giulești face parte din cele patru baze sportive cu stadion ce urmează să fie modernizate pentru organizarea EURO 2020, competiție la care Bucureștiul va găzdui patru partide (trei meciuri din faza grupelor și o dispută din optimi).
„A fost aprobată o hotărâre de Guvern privind indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea şi modernizarea Stadionului Giuleşti „Valentin Stănescu”. În urma lucrărilor, stadionul va avea o capacitate totală de 14.000 de locuri pentru spectatori, dintre care 75 pentru persoanele cu dizabilităţi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, într-un briefing de presă.

În urma lucrărilor de modernizare şi consolidare, stadionul Giuleşti va avea o capacitate totală de 14.000 de locuri pentru spectatori (dintre care 75 de locuri rezervate persoanelor cu dizabilităţi) şi o suprafaţă desfăşurată de 40.491 mp.

Suprafaţa de joc va avea o lungime de 105 m şi o lăţime de 68 m şi este prevăzută cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigaţie şi încălzire pentru sezonul de iarnă.
Se va moderniza o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune. Complexul va beneficia şi de spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri), spaţii administrative, spaţii dedicate publicului (magazine, zona food) şi locuri pentru persoane cu dizabilităţi (70 de locuri).
Complexul va beneficia de spaţii pentru mass-media (boxă presă, sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.) şi spaţii pentru VIP.
Durata de realizare a obiectivului este de 21 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 121,13 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Transporturilor (acesta din urmă fiind, prin Clubul Sportiv Rapid, şi beneficiarul obiectivului de investiţii).
Sursa: HOTNEWS

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=96108

Publicat de la data apr. 12 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, CALEIDOSCOP, LIFE & STYLE, LIFESTYLE, SPORT.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 octombrie 2018, 0:36
 

N
Noros
15°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 16°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:35
Apus: 18:25
Prognoza 20 octombrie 2018
Zi
 

NNV
Parţial însorit cu precipitaţii
17°C
Vânt: 4 km/h NNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

NNV
Nori intermitenti
10°C
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 139.783 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team