Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Guvernul creşte salariul minim

Publicat: vineri, 26 iulie 2013

 Premierul Victor Ponta a anunţat joi seara, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că intenţionează ca în sistemul bugetar salariul minimum să fie de 1.000 de lei şi cel maxim de 7.000 de lei.

„Am discutat cu cei prezenţi la întâlnire despre viitorul sistem de salarizare în aparatul public. Intenţionez ca în anvelopa naţională – şapte la sută din PIB negociată cu partenerii noştri internaţionali – să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte – primărie, CJ, minister – să avem un salariu minim, probabil de 1.000 de lei şi un salariu maxim. Cred că un raport de 1 la 7 va fi, adică cel mai mare salariu să fie de 7.000 de lei şi în acestea conducătorul instituţiei, pe baza unor criterii, să poată stabili mult mai flexibil de câţi oameni are nevoie, cum îi stimulează pe cei care au rezultate în activitate, cum îi sancţionează. Asta înseamnă modificarea Legii salarizării care, de fapt, nu a fost niciodată pusă în aplicare, a fost doar o idee, din păcate, finalizată cu un faliment şi a Legii funcţionarului public. (…) Eu îmi doresc anul acesta, odată cu Legea bugetului public, ca să poată fi aplicată odată cu noul buget, în 2014. Trebuie să ne încadrăm în şapte la sută din PIB, orice încălcare a acestei prevederi înseamnă nu doar încălcarea unor angajamente la nivel naţional, ci înseamnă o nesustenabilitate a administraţiei publice româneşti”, a declarat premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=10785

Publicat de la data iul. 26 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iulie 2019, 16:00
 

N
Predominant însorit
30°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 35°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 42%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 6
Răsarit: 5:49
Apus: 20:54
Prognoza 21 iulie 2019
Zi
 

NNV
Predominant însorit
33°C
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NV
Senin
18°C
Vânt: 0 km/h NV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 220.425 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team