Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Guvernul intră la corectat sistemul de pensii

Publicat: joi, 27 aprilie 2017

Pensiile speciale vor fi înghețate până la o abordare foarte serioasă a Legii pensiilor, care va începe să fie făcută anul acesta, după ce „se va termina” cu Legea salarizării unitare, a declarat, miercuri, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu.

„Noi am înghețat aceste pensii (speciale — n. r.) până la o abordare foarte corectă și serioasă a Legii pensiilor în general. După ce ieșim din Legea salarizării unitare, vom intra în sistemul de pensii, care trebuie corectat, pentru că avem această indemnizație minimă care ajunge de anul acesta la 520 de lei. Ne-am propus ca de la 1 ianuarie să fie de 600 lei, pentru că nu poți să trăiești în România cu o astfel de indemnizație minimă. Dar, atenție, aici vorbim în general de oameni care nu au muncit poate niciodată în viața lor, nu au niciun an vechime în muncă. Dar s-a ajuns în situația în care, mărind aceste indemnizații sociale minime, să îi ajungă din urmă pe cei care au muncit 15 ani. Ceea ce nu este corect și vrem, cum am lucrat pe Legea salarizării unitare, când i-am departajat pe toți în funcție de gradație, de pregătire, de studii etc., exact așa trebuie să se întâmple și în sistemul de pensii”, a explicat Olguța Vasilescu, la Antena 3.

Aceasta a reiterat că, deocamdată, pensiile speciale sunt înghețate și a subliniat că se intenționează corectarea cu foarte mare atenție a sistemului de pensii, dar „nu vrem să scădem nicio pensie în România”.

„Vom îngheța toate pensiile speciale. Ei, de regulă, pe pensiile speciale ies cu 120% din venitul brut din ultimele luni. Asta înseamnă un salariu de 2.000 lei, la care adăugăm sporuri de până la 1.000 de lei, ies cu pensia de 3.000 — 3500 de lei, și vorbesc la nivel minim. Sunt pensii care ajung și la 45.000. Sunt foarte multe care trec de 20.000 de lei. Pensiile speciale, deocamdată, sunt înghețate până când vom intra în întreg sistemul de pensii. Noi vrem ca imediat după ce ieșim din Legea salarizării să ne concentrăm pe pensii. Ideea e să stea liniștiți, că nu vrem să scădem nicio pensie în România. Dar vrem să corectăm cu foarte mare atenție sistemul, pentru că, dacă mai mergem în haosul acesta, unii vor fi asistați social, iar alții vor fi cu niște pensii care vor fi mai mult decât îndestulătoare pentru România”, a spus ministrul Muncii.

De pensii speciale beneficiază, printre alții, foști procurori, judecători, personal civil navigant din aviația civilă, militari, auditori publici externi ai Curții de Conturi, personal diplomatic și consular, parlamentari, personalul auxiliar din parchete și instanțe.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=79615

Publicat de la data apr. 27 2017. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

13 noiembrie 2019, 2:52
 

ENE
Parţial noros
14°C
22 km/h
Perceput de temperatură: 10°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 22 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:09
Apus: 16:51
Prognoza 14 noiembrie 2019
Zi
 

ENE
Parţial însorit cu precipitaţii
17°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

NE
Precipitaţii
11°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 12-11-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Sibiu: Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Racovița, Turnu Roșu, Sadu, Boița; Se vor semnala : intensificări locale ale vântului ce vor atinge la rafală 55...60 km/h
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 12-11-2019 Ora : 21 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 21:00 si 02:00 In zona : Județul Caraş-Severin: zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Hunedoara: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : îndeosebi la peste 2000 m, vânt puternic cu viteze ce […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 12-11-2019 Ora : 11 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții Fenomene : conform textelor; Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Fenomene vizate: intensificări ale vântuluiInterval de valabilitate: 12 noiembrie, ora 16 – 14 noiembrie, ora 10Zone afectate: zona de munte […]

Loto

Horoscop

  • 240.371 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team