Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Guvernul polonez ia în calcul să ignore o eventuală decizie a CJUE împotriva reformei ce vizează Curtea Supremă

Publicat: marți, 28 august 2018

Vicepremierul polonez Jaroslaw Gowin a declarat luni că ţara sa ‘probabil nu va avea altă opţiune’ decât ‘să ignore’ decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), dacă aceasta va emite un verdict împotriva noii legi poloneze care scade vârsta de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme a Poloniei, transmite agenţia EFE.

În opinia vicepremierului Jaroslaw Gowin, o decizie a CJUE împotriva reformei judiciare din Polonia ar fi ‘contrară Tratatului de la Lisabona şi spiritului integrării europene’.

‘Dacă Tribunalul de la Luxemburg consideră că are competenţă să sprijine poziţia unui mic grup de judecători polonezi în faţa legii aprobate de un guvern ales în mod democratic, atunci este subminată ideea fundamentală a suveranităţii statelor în interiorul UE’, a subliniat oficialul polonez.

El mai crede că o eventuală decizie de acest fel a CJUE nu va face decât ‘să alimenteze mişcările eurosceptice în toată Europa’.

Formaţiunea conservatoare majoritară în parlamentul polonez şi care de asemenea conduce guvernul de la Varşovia, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), se află de trei ani într-un conflict permanent cu Comisia Europeană în urma unei serii de reforme în justiţie, ultimul capitol al acestor reforme fiind legat de schimbări legislative ce privesc Curtea Supremă, principala controversă în acest caz fiind scăderea vârstei de pensionare a judecătorilor acestei instanţe de la 70 la 65 de ani.

Aplicarea acestei prevederi implică pensionarea a 27 din cei 72 de judecători ai Curţii Supreme, inclusiv a preşedintei acesteia, Malgorzata Gersdorf. Însă ea refuză să părăsească postul, invocând Constituţia, care stabileşte durata mandatului său la şase ani, adică până în 2020, fapt care a declanşat o bătălie judiciară între susţinătorii reformei şi cei care consideră această reformă ca fiind neconstituţională.

Astfel, în timp ce Consiliul Naţional al Magistraturii a iniţiat procedurile pentru înlocuirea judecătorilor care ar urma să fie pensionaţi, Curtea Supremă a anunţat că din punctul ei de vedere aceste proceduri sunt suspendate şi s-a adresat CJUE, cerând instanţei europene să se pronunţe asupra actului normativ în dispută.

Liderul formaţiunii PiS, Jaroslaw Kaczynski, a menţionat constant că Polonia nu va ceda presiunilor Comisiei Europene şi că îşi va duce până la capăt reformele judiciare, deşi executivul comunitar a iniţiat pe această temă proceduri de infringement împotriva Poloniei şi a activat în premieră Articolul 7 din Tratatul UE, procedură care ar putea conduce în final la suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul UE, cu condiţia unei decizii unanime în acest sens a tuturor statelor membre.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=102954

Publicat de la data aug. 28 2018. Categorii JUSTIȚIE, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 mai 2019, 3:21
 

V
Parţial înnourat
15°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 14°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 82%
Vânt: 7 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:40
Apus: 20:46
Prognoza 25 mai 2019
Zi
 

VSV
Predominant înnourat cu furtună
25°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
Noapte
 

VSV
Predominant senin
13°C
Vânt: 0 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-05-2019 Ora : 12 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23 mai, ora 12 – 24 mai, ora 22; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 23 mai, ora 12 – 24 mai, ora […]

Loto

Horoscop

  • 210.917 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team