Guvernul și manifestanții francezi continuă dezacordul
Reuniunea care a avut loc între guvern şi partenerii sociali nu a permis să se ajungă la un compromis în ceea ce priveşte reforma pensiilor, contestată de peste două săptămâni, şi grevele şi manifestaţiile vor continua, a anunţat liderul sindicatului CGT, aflat în fruntea mişcării de protest, relatează AFP.
La rândul său, premierul Edouard Philippe a apreciat că discuţiile au permis „progrese” şi a anunţat că îi va reuni din nou pe partenerii sociali în primele zile ale lunii ianuarie 2020.
„Nimic concret (…) Premierul nu a înţeles strada”, a spus Philippe Martinez, liderul sindicatului CGT, la finalul reuniunii.
„Mişcarea intersindicală mobilizată pentru a cere retragerea reformei pensiilor a cerut o nouă zi de manifestaţii şi greve pe 9 ianuarie”, a anunţat el.
Preşedintele francez Emmanuel Macron nu va renunţa la proiectul de reformă a sistemului de pensii, dar „este dispus să-l amelioreze”, au declarat surse din anturajul liderului de la Elysee, înaintea unei noi runde de discuţii cu partenerii sociali, notează AFP şi Reuters.