Honore de Balzac, un excelent observator și cronicar al societății franceze contemporane lui
Prin excepționala capacitate creatoare, ca și prin temperamentul efervescent, Honore de Balzac a fost o personalitate care amintește de marile figuri ale Renașterii.
Honore de Balzac s-a născut la 20 mai 1799, la Tours, într-o familie de burghezi. După studiile la Colegiul din Vendome (1809-1813), a părăsit orașul natal, la vârsta de 20 de ani, și s-a stabilit la Paris, unde s-a înscris la Facultatea de drept, făcând paralel practică în biroul unui avocat. Cu asentimentul familiei, a renunțat la cariera juridică pentru a se consacra literaturii.
După câteva încercări nereușite de a scrie piese de teatru (drama în versuri „Cromwell”), publică în 1822 romanul „Moștenitoarea din Birague”, care trece neobservat.Semnând cu pseudonimele Lord R’hoone sau Horace de Saint-Aubin publică vreo 40 de încercări literare mai ales romane bazate pe senzațional influențate de moda „romanelor negre”. În urma eșecurilor literare a încercat să se lanseze în afaceri, cumpărând o tipografie și apoi o topitorie de litere. În colaborare cu librarul Canel scoate ediții populare complete ale clasicilor Moliere și La Fontaine, dar întreprinderile sale s-au soldat cu un dezastru financiar (1828) și cu datorii de care nu va scăpa până la sfârșitul vieții.
Întorcându-se la literatură a publicat, în 1829, primul roman semnat cu numele său real, „Șuanii”, consacrat evocării luptelor dintre republicani și susținătorii monarhiei, în 1791, în Vendeeți și în alte regiuni din vestul Franței. Începe să scrie „Comedia umană”.
În 1830, începe seria scrierilor ce-i vor aduce celebritate. Bibliografiile contemporane înregistrează aproape o sută de lucrări de Balzac elaborate în 1830. În 1831 publică romanul „Pielea de sagri” și începe elaborarea romanului ”Femeia de treizeci de ani”. Un an mai târziu, publică volumele: „Colonelul Chabert”, „Preotul din Tours”, „Louis Lambert”. Începe corespondența dintre contesa poloneză Hanska, care va dura aproape două decenii. După succesul răsunător cu „Eugene Grandet” și „Medicul de țară” (1833), pleacă pentru o scurtă perioadă la Neuchatel, în Elveția.
În 1834, în plină maturitate, Balzac publică capodopera ”Moș Goriot”, și tot acum apare și „În căutarea absolutului”. Anul 1834 reprezintă un punct culminant al carierei lui Balzac, pentru că, în acest an, a prins contur planul de a-și grupa romanele, cu scopul de a realiza o frescă a întregii societăți contemporane franceze în cadrul unui mare ciclu de cărți, toate diferite, însă constituind un tot unitar. Romanele urmau să se împartă în trei categorii generale: ”Studii analitice”, vizând principiile ce guvernează viața și societatea oamenilor; ”Studii filozofice”, în care tratează cauzele ce determină acțiunile oamenilor și ”Studii de moravuri”, în care studiază efectele acestor cauze. Aceste categorii urmau să fie dezvoltate la rândul lor în cadrul a șase medii (scene) — viața privată, viața provincială, viața pariziană, viața politică, viața militară și viața la țară.
Sub titlul „Studii de moravuri din secolul al XIX-lea” apar câte patru volume de: „Scene din viața particulară”, „Scene din viața de provincie” și „Scene din viața pariziană”.
Între 1835-1840 apare ciclul de romane intitulat „Studii filosofice”. Este publicat romanul de succes „Crinul din vale”. „Scenele din viața pariziană” se întregesc cu romanul „Mărirea și decăderea lui Cezar Birotteau”. Încheie seria celor treizeci de „Povestiri poznașe”, începută în 1832.
Între 1837-1843, redactează voluminosul roman „Iluzii pierdute”, cu elemente autobiografice, din anii debutului literar.
La „Scenele din viața de la țară” se adaugă romanul „Preotul de la țară”.
Începând din primii ani ai deceniului patru al secolului al XIX-lea, structura tipică a romanelor sale se construiește în jurul unei abordări în care există o parte lungă destinată prezentării faptelor, apoi tensiunea urcă rapid către un punct culminant inevitabil, într-o manieră asemănătoare tragediei clasice.
În 1840, scrie piesa de teatru „Vautrin”, după numele unui personaj din romanul „Moș Goriot”, o dramă interzisă la vremea respectivă. Alte opere din această perioadă sunt: „Scene din viața de provincie”: „Ursule Mirouet”; „Scene din viața politică”: „O afacere tenebroasă”.
În următori doi ani, scrie romanul „Pescuitorii în apă tulbure” și apare „O gospodărie în flăcări”, în cadrul „Scene din viața de provincie”.
Sub titlul general „Comedia umană”, sugerat probabil de marhizul de Belloy, apar opere complete, în 16 volume, între 1842-1846, apoi face o vizită la Petersburg. Creând grandiosul monument ”Comedia umană”, a contribuit la consacrarea formei tradiționale a romanului, fiind considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai tuturor timpurilor.
Scriitorul a fost și un mare maestru al dialogului. El este privit ca unul dintre creatorii romanului realist. Opera lui a influențat atât evoluția romanului francez, cât și pe cea a romanului universal.
În 1944, scrie romanul „Țăranii” (partea întâi) și „Modeste Mignom”, apoi face o călătorie la Dresda.
Până la publicarea ultimelor sale mari creații „La Cousine Bette” (1846) și „Le Cousine Ponce” (1847), istoria vieții lui Balzac s-a confundat cu istoria construirii mărețului edificiu „Comedia umană”. Înzestrat cu o putere de muncă titanică, Balzac a scris 91 de romane și nuvele, grupate în „Comedia umană”, vastă frescă a societății franceze din prima jumătate a secolului al XIX-lea. El a arătat care era mecanismul formării averilor în perioada de impetuoasă afirmare a capitalismului și a surprins cu profunzime substratul noilor relații de familie.
Ca pictor de moravuri și de caractere, ajutat de un uimitor spirit de observație și o memorie fotografică extraordinare, Balzac a mânuit un limbaj suplu, bogat în nuanțe, epitete și imagini sugestive. Avea și capacitatea intuitivă și empatică de a înțelege și de a descrie atitudinile, sentimentele și motivațiile altor oameni.
Balzac a scris și opere dramatice, dintre care cea mai valoroasă este piesa „Mercadet”, apărută postum în 1853.
Între septembrie 1847 și februarie 1848 se află la moșia doamnei Hanska, în Ucraina și din nou între septembrie 1848 și mai 1850, perioadă când se simte epuizat, având probleme și cu inima.
La 14 martie 1850, se căsătorește cu doamna Hanska și în luna mai pleacă la Paris, unde moare la 18 august 1850.
O mare parte din opere sale a fost ecranizată atât pentru marele ecran cât și pentru televiziune.
Romanul „Le Pere Goriot” a fost ecranizat de mai multe ori. Ultima ecranizare, un film pentru televiziune, realizată de Jean-Daniel Verhaeghe, a avut premiera în 2004. Actorul Charles Aznavour a interpretat rolul Jean-Joachim Goriot. Fiind o coproducție română-belgiană-franceză, o parte a filmărilor a fost realizată în România.
În 1999, a fost realizat de către Josée Dayan un film de televiziune, biografic intitulat „Balzac”. Actorul Gérard Depardieu a interpretat rolul „Honoré de Balzac”.
Biografia sa ne arată un om al vremii sale, căreia i-a întruchipat superlativ energia creatoare, virtuțiile, slăbiciunile și contradicțiile, parcurgând itinerarul pe care-l străbat personajele sale, antrenate într-o frenetică luptă pentru a obține reușita în viață — gloria, banii, dragostea, fericirea.
Sursa: AGERPRES