Impozitul pe cifra de afaceri. Cum poate pierde Statul cel puțin 334 milioane de lei
Doar 3% dintre companiile cu venituri de până la un milion de euro ar urma să plătească mai mult statului, în virtutea aplicării cotei unice de 1% din cifra de afaceri, potrivit unui studiu de impact realizat de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).
„Cota unică de 1% aplicată cifrei de afaceri, pentru companiile cu venituri sub 1 milion euro, poate aduce o reducere a impozitelor plătite de aceste companii de aproximativ 631 mil. lei”, scrie Iancu Guda în studiul său.
Pe de altă parte, „majorarea salariului minim pe economie poate anula până la jumătate din optimizarea fiscală respectivă”, spune analistul citat, care a folosit ca reper rezultatele de anul trecut ale firmelor.
Reducerea impozitelor plătite ar fi cu atât mai scăzută cu cât ponderea salariaţilor cu salariu minim pe economie este mai mare în companie. „Optimizarea fiscală estimată de 631 mil. lei trebuie analizată în contextul majorării salariului minim brut la 1.900 lei începând cu anul 2018”, spune Iancu Guda.
Astfel, costurile suplimentare cu forţa de muncă ale firmelor ar creşte cu 297 mil. lei, conform scenariului în care 35% din salariaţi sunt plătiţi la noul salariu minim pe economie. Reducerea impozitului plătit de firmele în cauză ar fi de 334 mil. lei
Analistul a mai făcut estimări și după proporții de angajați la salariu minim de 25 și 30%, cazuri în care cheltuielile suplimentare ar fi de 212, respectiv 255 de milioane de lei, cu care s-ar diminua reducerile fiscale pentru niveluri de venuit comparabile cu cele de anul trecut.„Conform cifrelor publicate de INS, aproximativ o treime din forța de muncă angajată este plătită la nivelul salariului minim pe economie, dar nu se cunoaște ponderea exactă în funcție de sectorul de activitate”, spune Iancu Guda.
Ca urmare a introducerii noului impozit, câştigă 27% dintre firmele cu venituri sub 0,5 mil. euro şi zero angajaţi, precum şi firmele cu venituri între 0,5 – 1 mil. euro şi profit brut peste 6,25%, potrivit estimărilor președintelui AAFBR.
Circa 70% dintre cele 415.698 de firme cu venituri sub plafonul de un milion de euro vor plăti un impozit similar cu cel din prezent.
Optimizarea angajatului unic
Aplicarea cotei unice de 1% din cifra de afaceri „poate reprezenta o pierdere a motivării fiscale privind politica de angajare pentru companiile care înregistrau un singur angajat” şi au venituri sun 500.000 euro.
Există 112.153 de companii în această situaţie, „care preferă să înregistreze un angajat (probabil, de cele mai multe ori, acesta fiind acţionarul companiei plătit la nivelul salariului minim pe economie), deoarece costurile suplimentare (211 mil. lei, estimate la nivelul salariului minim pe economie actual) sunt acoperite de impozitul inferior de 1%, comparativ cu 3% dacă nu ar avea nici un angajat”, potrivit codului fiscal actual.
„În noul context, în care impozitul pe cifra de afaceri este de 1% pentru toate companiile cu venituri sub 1 mil. euro (indiferent de numărul de angajați) și salariul minim brut pe economie crește la 1.900 lei, probabil aceste companii vor anula majoritatea contractelor de muncă cu personalul respectiv”, mai spune prețedintele AAFBR.
Descărcați aici – LINK Studiul de impact al impozitului pe cifra de afaceri
Sursa: cursdeguvernare.ro