Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Întoarcerea lui Omar Hayssam – Octavian ANDRONIC

Publicat: vineri, 19 iulie 2013

Iată că ceea ce părea improbabil în cel mai înalt grad, s-a întâmplat: Hayssam revine în ţără. Evident, nu de bună voie, ci cu cătuşe la mâini, pentru a-şi executa cea mai mare dintre pedepsele primite în cele câteva procese în care a fost judecat în absenţă: 20 de ani pentru terorism. De numele său va rămâne legată cea mai stranie acţiune de luare de ostateci, căreia i-au căzut victime trei jurnalişti care credeau că dau lovitura vieţii lor.Ceea ce trebuia să fie o înscenare care să-i ridice cota lui Hayssam şi să-i dea posibilitatea să-şi salveze afacerile, s-a transformat într-o realitate de coşmar, scăpată complet de sub controlul iniţiatorilor. Cele 52 de zile petrecute într-o captivitate reală de către cei trei jurnalişti (care acum s-ar putea bucura de „roadele” procesului – despăgubiri de câte 2 milioane de euro, în caz că averea sirianului va putea fi recuperată de pe la cei cărora le-a „donat-o”) au constituit una dintre cele mai grave crize pe care le-a traversat puterea de atunci. Traian Băsescu a fost principalul beneficiar al eliberării (în condiţii rămase secrete) ostaticilor, cu concursul nemijlocit al serviciilor secrete. Cele care, de altfel, aveau o legătură deja istorică cu agentul multiplu care era Hayssam încă de la venirea sa în ţară. Şocul ostaticilor a fost, ulterior, concurat direct de acela al dispariţiei unui Hayssam presupus grav bolnav de sub nasul tuturor serviciilor de informaţii. Pentru Băsescu acesta a fost prilejul de a scăpa de şefii rămaşi din precedenta guvernare şi de a instala, în locul lor, oamenii săi proprii cu care avea la rândul său legături istorice.
Ce s-a întâmplat? Cu prilejul ultimei întâlniri pe care au avut-o la Bucureşti, preşedintele Assad l-a încredinţat pe preşedintele Băsescu că Hayssam va fi predat autorităţilor române, dar abia după ce îşi va ispăşi pedepsele primite în Siria pentru alte învinuiri. Informaţiile primite de-a lungul absenţei sale arătau însă că omul de afaceri de spionaj era un fel de oaspete de onoare al autorităţilor, bucurându-se de avantaje pe care nu le-ar fi putut avea ca deţinut. Evenimentele declanşate în Siria păreu să excludă aproape total o eventualitate de genul celei promise, în cazul unei schimbări de putere Hayssam putând să se erijeze intr-o victimă a fostul regim. Transferul său către Bucureşti pare să facă parte dintr-un plan mai amplu de captare a bunăvoinţei externe faţă de puterea actuală, confruntată nu doar cu contestarea internă, ci şi cu o imensă campanie internaţională de adversitate. Altminteri, nu prea văd de ce ar fi putut să fie sacrificat acesta.
Un Hayssam aflat departe era, însă, mult mai de preferat pentru unele dintre autorităţile române, prea implicate în avatarurile sale. Fiori reci îi vor trece pe şira spinării şi pe unii dintre politicienii aflaţi în strânse relaţii de afaceri mai mult sau mai puţin curate cu acesta. Nu în ultimul rând, readucerea sa în ţară va permite şi clarificarea unor dosare efectuate la comandă după dispariţia sa, în care obediente structuri de represiune şi instanţe au produs şi pronunţat condamnări în vrac, pe principiul „lotului”, care au afectat persoane a căror vinovăţie era doar aceea de a-l fi cunoscut şi lucrat cu el. Cele mai importante desluşiri referitoare la „preţul” eliberări ostaticilor şi la evaporarea sirianului din ţară vor continua să rămână secrete.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=10214

Publicat de la data iul. 19 2013. Categorii Editorial.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 mai 2019, 22:52
 

V
Senin
19°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 55%
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:43
Apus: 20:43
Prognoza 22 mai 2019
Zi
 

VSV
Parţial însorit
24°C
Vânt: 14 km/h VSV
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

VSV
Senin
13°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-05-2019 Ora : 11 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 20 mai, ora 11 – 21 mai, ora 22Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       În intervalul menționat, […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 20-05-2019 Ora : 11 : 00 Nr. mesajului : 3 Intervalul : conform textului; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : conform textului; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 20 mai, ora 11 – 21 mai, ora 22Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       În intervalul menționat, în cea mai mare parte […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-05-2019 Ora : 6 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor Zonele afectate : conform textelor și hărții Fenomene : conform textelor Mesaj : ACTUALIZARE  INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 19 mai, ora 11 – 21 mai, ora 22 Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică     […]

Loto

Horoscop

  • 210.563 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team