Între ură și luciditate: România după vot
Alegerile din mai au fost, fără îndoială, unele dintre cele mai tensionate din istoria recentă a României. Nu a fost doar o confruntare între partide sau candidați, ci o luptă între două viziuni diametral opuse asupra viitorului: una democratică, pro-europeană, moderată și cealaltă radicală, agresivă, populistă, alimentată de frică și dezinformare.
Un aspect aparte al acestor alegeri este că, pentru prima dată în istoria postdecembristă, în turul al doilea nu s-au regăsit candidați susținuți formal de marile partide politice tradiționale.
Confruntarea finală a fost între doi candidați percepuți drept „antisistem”, veniți din afara structurilor clasice de partid. Acest fapt reflectă un puternic val de neîncredere în partidele politice convenționale și marchează o schimbare majoră în peisajul democratic românesc. Alegătorii nu au mai votat ideologii sau doctrine, ci oameni — cu tot bagajul lor de fapte, discurs și atitudine. Acesta este și un semnal pentru clasa politică: reconectarea cu cetățeanul real, nu doar cu cel teoretic, nu mai poate fi amânată.
Acum este esențial să înțelegem ce a fost în joc și cum continuăm de aici.
Nu a fost doar un vot. A fost un semnal.
Votul de duminică a fost expresia unei rupturi adânci în societate: între orașe și sate, între generații, între cei informați și cei manipulați. Prezența extremismului pe buletinul de vot nu a fost un accident, ci rezultatul unei neglijări de ani de zile a educației civice, a lipsei de reacție în fața dezinformării și a unui climat politic otrăvit de scandal și promisiuni goale.
Faptul că aproape jumătate dintre români nu s-au prezentat la vot în primul tur, iar o bună parte au votat un mesaj radical în turul doi, nu e o condamnare, ci un avertisment. Un semnal că democrația noastră este fragilă și are nevoie de mult mai mult decât urne și ștampile: are nevoie de încredere, de echilibru și în primul rând, de lideri responsabili.
Extremismul a fost învins darsă nu sărbătorim prea devreme. Pericolul nu dispare cu o victorie la urne. Rădăcinile frustrării și neîncrederii sunt adânci și nu se smulg cu discursuri. Avem nevoie de o guvernare care să demonstreze că politica poate însemna competență, nu circ. Că promisiunile pot fi onorate. Că drepturile omului, transparența și justiția nu sunt „luxuri”, ci fundația unei Românii normale.
Victoria lui Nicușor Dan, cu aproape un milion de voturi în plus față de contracandidatul său extremist, a venit ca o gură de aer proaspăt. A fost nu doar rezultatul votului majoritar, ci și un semn clar că România a ales luciditatea în fața urii. În ciuda declarațiilor hazardate ale lui George Simion, care în seara alegerilor se autoproclama președinte, iar apoi contesta rezultatul, toate comisiile electorale au avut reprezentanți ai tuturor partidelor și procesele verbale au fost semnate fără obiecții. Contestarea alegerilor, în lipsa unor dovezi, a fost doar un spectacol ieftin.
În schimb, primele zile ale președintelui Nicușor Dan în funcție oferă speranță: întâlniri rapide și consistente cu lideri UE și NATO, discuții aplicate pe buget cu Ministerul de Finanțe, promisiuni de reducere a cheltuielilor și stabilitate fiscală, întâlniri fără presă cu mediul de afaceri și o atitudine modestă și responsabilă, păstrându-și temporar domiciliul pentru a nu perturba viața familiei. Săptămâna a început cu muncă și transparență, nu cu festivism și aroganță.
Dacă ar fi câștigat extremismul, ne pășteau pericolele reale la adresa drepturilor fundamentale, ale parteneriatelor strategice și ale economiei. Nu trebuie să uităm că acest tip de discurs populist a dus deja la tensiuni sociale, discurs al urii și scăderea încrederii investitorilor. Euro a atins maximul istoric, iar doar perspectiva unei guvernări radicale a fost suficientă să agite piețele. Ne-am apropiat riscantde mult de o răscruce periculoasă.
Ce avem de făcut?
- Să ne reamintim că votul nu e sfârșitul drumului, ci doar o etapă. Democrația se apără în fiecare zi, în fiecare comunitate, în fiecare decizie luată sau amânată.
- Să vorbim mai mult și să ascultăm mai mult. Diviziunile nu se vindecă prin stigmatizare, ci prin dialog. Dacă vrem o Românie unită, trebuie să începem prin a construi punți, nu ziduri.
- Să investim în educație și cultură civică. Să nu mai lăsăm generații întregi pradă conspirațiilor și liderilor care vor doar voturi, și nicidecum binele comun.
- Să păstrăm vie speranța. România a trecut prin multe. Poate părea că suntem mereu în același loc, dar realitatea este că avem acum mai multe instrumente ca oricând să ne apărăm valorile și să ne alegem drumul.
Viitorul nu e scris într-un buletin de vot. Este scris de fiecare dintre noi. Astăzi începe munca grea. Indiferent de rezultat, România are nevoie de oameni care să creadă în democrație, să o apere și să o reconstruiască, zi de zi.
Președinte fondator OADO
Prof. Univ. Dr. Florentin Scalețchi