Întrebări despre căutarea identităţii

Dincolo de gravele probleme legate de ideologia neomarxistă – pe care se fundamentează şi de ambiţiile autoritare ale elitei de stânga bruxelleze – care, mai nou, discută despre interzicerea (!) utilizării referendumului în ecuaţia democratică, pentru a evita cu desăvârşire derapaje precum Brexit sau votul popular anti-Renzi – Uniunea Europeană se confruntă şi cu o insurmontabilă problemă de „identitate unională”. Marşul triumfal al minimalizării identităţilor şi suveranităţilor naţionale, în favoarea relativismului identitar şi a creării Statelor Unite ale Europei, produce un efect de opoziţie greu de anihilat în perspectiva anilor electorali 2017 şi 2018, dacă retorica unională nu îşi va schimba radical esenţa.

În ceea ce mă priveşte, Uniunea trebuie să îşi definească, mai întâi de toate, identitatea pentru a putea să îşi construiască o structura viabilă şi atrăgătoare pentru cetăţenii bătrânului continent. Identitatea din care îşi trage seva şi identitatea către care tinde. Din nefericire, Tratatele unionale nu răspund la întrebări fundamentale, răspunsuri care ar fi putut evita marasmul în care ne aflăm în acest moment.

Iată câteva dintre întrebările la care avem nevoie de răspunsuri clare şi neechivoce:

1. Este, oare, suficientă o identitate unională contractuală, civică, definită doar de valorile şi principiile libertăţii şi democraţiei, fără inserţii etnice, religioase şi culturale?

2. Este suficientă doar o identitate (?) multiculturală, în esenţă un soi de aglutinare în devălmăşie a unor entităţi culturale şi etnice, care nu construiesc un continuum identitar veritabil, ci mai degrabă deconstruiesc identitatea culturală europeană (mă refer aici la poziţionarea lui Samuel Huntington faţă de termenul de „cultură” înţeles prin centralitatea identitară europeană de tip creştin, care înglobează ideile despre bine şi rău, valorile sociale şi politice, instituţiile obiective şi modelele comportamentale)?

3. Către ce anume se îndreaptă identitatea europeană, în lumina Tratatelor UE: spre una de tip preponderent creştină – în nici un caz, se pare -, spre una de tip dual (creştină şi musulmană) sau spre o identitate cosmopolită, preponderent atee, transnaţională şi transculturală?

4. Dintre elementele centrale ale identităţii europene – religie creştină, tradiţii, obiceiuri, principii de guvernare şi experienţa istorică a războaielor – oare, cu ce vom rămâne în compoziţia identităţii unionale, până la finele acestui secol? Cu moneda unică?

Poate că secolul XXI european şi cel occidental se vor salva identitar şi instituţional prin redescoperirea religiei, care consolează, consiliază, normează şi iartă.

Poate că vom fi, până la urmă, beneficiarii „Revanşei lui Dumnezeu” aşa cum o numeşte Gilles Kepel. Cine ştie?

Voi reveni!

Daniel Uncu

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.