Inventar al statuilor imperiale, la Londra
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a ordonat verificarea tuturor statuilor şi numelor de străzi din capitala britanică, după ce protestatarii împotriva rasismului au dărâmat monumentul unui negustor de sclavi, informează Reuters.
Duminică, în contextul valului de proteste după uciderea de către poliţia din SUA a afro-americanului George Floyd, un grup de demonstranţi a dărâmat şi a aruncat în portul Bristol o statuie a lui Edward Colston, care a făcut avere în secolul al XVII-lea din comerţul de sclavi din vestul Africii.
Khan a anunţat că o comisie va revizui toate statuile, plăcile memoriale şi numele de străzi, care reflectă în bună măsură expansiunea rapidă a puterii şi bogăţiei Londrei la apogeul Imperiului Britanic, sub regina Victoria.
„Diversitatea capitalei noastre este punctul nostru cel mai tare, dar statuile, numele de străzi şi spaţiile publice reflectă o eră apusă”, a arătat primarul, promiţând că unele statui vor fi îndepărtate.
„Este un adevăr incomod că naţiunea şi oraşul nostru îşi datorează o parte din bogăţie rolului în comerţul de sclavi, iar în timp ce asta se reflectă în domeniul public, contribuţia multor comunităţi la viaţa capitalei noastre a fost ignorată intenţionat”, a adăugat el.
În cadrul celei mai mari deportări cunoscute în istorie, milioane de sclavi africani au făcut obiectul schimburilor cu arme şi praf de puşcă din Europa.
Britanicii au abolit comerţul transatlantic de sclavi în 1807, dar sclavia a mai dăinuit încă o generaţie.