Ion Marin a început ascensiunea în presa de la etajul 2
Parcă a fost ieri. Era o zi de început de vară în 1984. În biroul de la etajul 2 pe care secția industrie-agricultură a Scânteii îl ocupa în clădirea monument a presei a intrat un tânăr foarte hotărât. Îl așteptam!
Viorel Sălăjan, șeful șecției, mă anunțase: ,,Vine un student de la ziaristică, vrea să facă practică la noi în secție. L-a recomandat fostul nostru coleg, Dumitru Titus Popa, trecut profesor la ziaristică”.
Tânărul impetuos se prezintă scurt, neprotocolar: ,,Ion Marin, student în ultimul an la ziaristică, la specializarea presă scrisă”. Îmi strânge mâna cu putere, tovărășește, marca ,,Ștefan Gheorghiu”.
Îl invit să ia loc și-i dau primul sfat: ”Mai ușor cu strânsul mâinii, ai nevoie de ea să scrii, nu e pe post de menghină”.
Marin nu avea să uite nici el momentul primului contact cu scânteiștii de la economic, o secție ,,garnisită” cu ingineri și economiști, majoritatea încă tineri atunci, intrați la cel mai mare cotidian al țării doar pe baza mediile apropiate de ,,zece” la Politehnică, ASE, Construcții, Agronomie.
Mi-a spus că studenții de la ziaristică erau convinși că adevărata școală de jurnalism începea după repartizarea în redacții și dorea să ,,înceapă bine”.
Practica a constat din deplasări pentru documentare pe câteva șantiere, împreună cu ziariști din secție. La Combinatul de la Pitești, unde se extindea rafinăria, acum demolată de proprietarii austrieci, ne-a fost ,,gazdă” pe șantier ministrul chimiei, Gheorghe Caranfil. Marin nu s-a sfiit să pună întrebări, era ,,intrat” în pielea de ziarist, avea ,,genă” de investigator.
La finalul stagiului de practică l-am recomandat pentru angajare în redacție și Viorel Sălăjan a reținut sfatul meu că tânărul poate să se dezvolte profesional mult mai rapid în secția de probleme cetățenești unde subiectele erau mai diverse și ofereau debutantului posibilitatea să-și valorifice talentul de cercetare jurnalistică.
Nu am greșit. S-a impus repede în redacție prin fermitatea opiniilor și curajul de a intra în subiecte grele. Nu erau vremuri prea ușoare. Începuse perioada rafturilor goale prin magazine și a restricțiilor la energie.
Lipsurile erau evidente și ziariștii de la Scânteia aveau o situație complicată, obligați să scrie pe o pojghiță subțire în care adevărul era trimis spre cititori printre rânduri, cu aluzii împachetate în lozinci și citate din documentele de partid.
Articolele lui Marin erau în aceste condiții mici perle de jurnalism din care Europa Liberă extrăgea subiecte și informații.
În decembrie 89 avea deja un statut bine consolidat în redacție, colegii alegându-l ca lider care să schimbe destinul unui mare ziar. Marin nu le-a înșelat așteptările.
Ca prieten ce i-am devenit în timp, i-am urmărit ascensiunea lui în ziaristica românească. Puțini știu însă că urcușul în presa mare l-a început de la etajul 2 din Casa Scânteii.
Dan Constantin