Izvoraș curgând la vale, unde-i apa curgătoare?!
Un loc liniștit, undeva printre copaci, în pământ o groapă în care curge apă, un firicel de apă atât de subțire precum lacrima unui om aflat în suferință. Deasupra țevii ruginite, un lacăt vechi. Tot locul este luminat de soare; lumina puternică a razelor abia dacă lasă să se înțeleagă ce este inscripționat pe plăcuța din metal.
În trecut, puștiul de la vremea aceea mergea acolo pentru a-și găsi liniștea și pentru a-și căuta inspirația, scria la ziarul „Timpul” în acea perioadă și bea apă rece din izvorul care la 120 de ani de la moartea sa, ajunge să-l comemoreze și să-i poarte numele.
Acum câțiva ani, izvorașul arăta bine, îngrijit, era construit din câteva pietre mai mari, îmbrăcate în mușchi verde, avea pe jos plăci frumos modelate și cercul format din stâncă în care curgea apă numai bună de băut, era atracția principală. Oamenii veneau să bea apă, să se spele pe mâini sau să ia pentru acasă. Mult timp s-a speculat că apa aceasta ar fi tămăduitoare, ar avea efecte miraculoase, însă s-a demonstrat științific că acest lucru este neadevărat, cu atât mai mult, apa provine din râul Argeș și este controlată și filtrată pentru a ajunge la oameni limpede și potabilă.
În prezent, în anul 2018, anul Centenar, secolul 21 în care toată lumea pare să lupte pentru a restaura obiectele și instituțiile de patrimoniu ale României, izvorul poetului nostru național, Mihai Eminescu, se află în paragină. Arată ca un loc părăsit, distrus de oameni și de natură, neîngrijit și cel mai important lucru, esențial, apa este oprită; pe țeava ruginită mai curge un fir subțire de apă, atât de subțire ca firul de păr.
Parcul Cișmigiu a fost cândva unul dintre cele mai frumoase și mai populate parcuri din capitală, acum însă, oamenii preferă să meargă undeva unde băncile nu sunt rupte, să se plimbe cu barca pe un lac cu apă curată, limpede, care să nu miroasă urât, să stea la o terasă frumoasă și îngrijită, să-și distreze copiii în locuri de joacă sigure unde nu se pot întâmpla incidente din cauza fapului că nimeni nu se ocupă de reabilitare. Cișmigiu a rămas „parcul umbros”, datorită copacilor numeroși care asigură o protecție sporită împotriva soarelui.
Rămas bun, Eminescu! Adio, Cișmigiu!
Sursă foto: Cristina Maree
Alexandra Elena Bobea (CHIRA)