J.O.B.S., schimb de bune practici, etapa Sibiu, mai 2013
Departamentul de Jurnalism al Universităţii Hyperion din București organizează joi, 16 mai 2013, în colaborare cu Departamentul de Jurnalism din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, o vizită de studiu la sediul instituţiei de învăţământ din Sibiu, eveniment ce se derulează în cadrul proiectului ”J.O.B.S. – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății”.
Evenimentul este al doilea din seria celor patru care vizează „Schimbul de bune practici, vizite de studiu în vederea asigurării managementului calităţii în învăţământul superior din ţară”. El are ca scop derularea unui schimb de experiență privind programele de învățământ ale facultăților cu specific jurnalistic, modalitățile în care se deruleazăactivitățile practice și gradul de absorbție al absolvenților pe piața muncii.
La această activitate vor participa delegaţii formate din experţi studenţi de la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion; Departamentul de Jurnalism, Relații Publice, Psihologie și Sociologie din cadrul Facultății de Științe Socio – Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timişoara; Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj Napoca.
Evenimentul va avea loc joi, 16 mai 2013, începând cu ora 9.30, la sediul Departamentului de Jurnalism, Relații Publice, Sociologie și Psihologie, strada Brutarilor 3, Sibiu.
***
Universitatea Hyperion din București derulează, începând cu data de 2 decembrie 2010, proiectul ” J.O.B.S. – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa prioritară 1 -”Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, domeniul major de intervenţie
1.2. – ”Calitate în învățământul superior”. Proiectul se derulează în baza contractului nr. POSDRU/86/1.2/S/60881, încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”.
Valoarea totală a proiectului este de 3.623.673,00 lei, din care 3.551.199,54 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de AMPOSDRU. Proiectul se va derula pe o perioadă de 33 de luni, fiind implementat la nivel naţional.
Obiectivul principal al proiectului îl constituie pregătirea unei forţe de muncă înalt calificate şi adaptabile în domeniul jurnalismului, capabilă să utilizeze, în mod eficient, cunoştinţele şi noile tehnologii existente. Totodată, proiectul îşi propune să contribuie la realizarea restructurării şi îmbunătăţirii sistemelor de educaţie universitară şi formare în domeniul menţionat.