Juniorii – Miracolul de la Cornetu
Pînă la acest festival nu știam mare lucru despre Cornetu, doar că e undeva dincolo de Bragadiru și că, îmi spusese avocatul Dorin Irimia, localitatea, deși mică, are judecătorie!
Ambele informații erau corecte, iar judecătoria este chiar la etajul modernei săli (inaugurate în 2018) ce adăpostește Centrul cultural Cornetu, gazda unui concurs care a depășit cu mult toate așteptările unor bucureșteni blazați și hîrșiți, cum sîntem noi, prin participarea la numeroase competiții de gen.
Chiar și faptul că Festivalul național de muzică ușoară pentru copii a fost dedicat unui compozitor în viață este mai mult decît lăudabil, de ce doar în sport să avem stadioane și statui purtînd numele unor celebrități? Așadar, maestrul Jolt Kerestely s-a văzut onorat cum se cuvine la cei 85 de ani ai săi și după zeci de șlagăre compuse și premiate inclusiv la concursurile pentru copii, fiind familiare participanților.
Mai întâi însă să facem cunoștință cu minunățiile propuse de Centrul cultural, unde Primăria Cornetu finanțează (da, ați citit bine) cursuri cum ar fi cele de pian/orgă, percuție, vioară, chitară, clarinet/saxofon, canto muzică ușoară/populară, canto cor, balet/dans modern, dansuri populare, la cîteva din ele fiind profesor chiar directorul Centrului.
Marius Crucianu este nu numai un muzician pasionat, trup și suflet…cornețean, dar și competent, activînd decenii la rînd în cadrul Inspectoratului Muzicilor Militare. A avut șansa de a întîlni aici un primar, Adrian Eduard Stoica, iubitor de artă și deschis tuturor proiectelor îndrăznețe.
Că n-a fost, ca în alte părți, o simplă ”acțiune” bifată în calendar s-a văzut în grija pentru toate detaliile: decor frumos, sonorizare și lumini de calitate, stand de carte muzicală (editura ProUniversitaria) și disc (casa de discuri Eurostar), afiș și un remarcabil program de sală, cu fotografiile tuturor finaliștilor.
Pe acestea din urmă, sugerăm pentru a doua ediție, trebuie neapărat popularizate prin fotografii vedetele din juriu, cu atît mai mult cu cît ele au susținut și micro-recitaluri, iar în felul acesta sala ar fi fost sigur mai plină. Este vorba de Stela Enache, Marina Florea, Marian Nistor, Cristina Manoliu Săvulescu, președinte al juriului fiind, așa cum este normal, însuși Jolt Kerestely.
Colectivul Centrului cultural Cornetu a fost la înălțime, Ștefan Ciobanu, Mihai Zamfir, Paula Mihai, Roxana Bone, Monica Georgescu, Florentina Crucianu meritînd toate laudele.
Spectacolul a debutat cu interpretarea de către corala de copii ”Cornețenii” a Centrului cultural Cornetu, dirijată de col.(r) prof. Marius Crucianu, a imnului ”Micii Cornețeni”, compus de Jolt Kerestely, așadar festivalul are și un imn, ceea ce nu se întîmplă nici la case mari!
Inițial se stabilise ca fiecare finalist să cînte două melodii, una obligatoriu aparținînd compozitorului omagiat, dar cum înscrierile au depășit orice așteptări (69, din care pînă la urmă au ajuns 59, oricum o cifră foarte mare pentru doar o zi de concurs, dar am înțeles că de la ediția viitoare vor fi două), organizatorii au invitat concurenții să se rezume la un singur cîntec, la alegere, fără nici o obligație, dar firește cei mai mulți dintre ei au optat pentru creația lui Kerestely.
Impresionant este faptul că au venit copii de la distanțe mari, de la Botoșani, Cîmpulung-Moldovenesc, Brașov, Bîrlad, Vaslui, Iași, Tîrgu-Jiu, Craiova, Galați, unii dintre ei cîntînd bine și meritînd să fie recompensați pentru efortul depus. Oricum, toți participanții au primit diplome de participare, cadouri, dulciuri, iar la prînz masă gratuită, mai mult ca sigur pizza, după care se dau în vînt copiii!
Pentru că la urma urmei pentru ei nu distincțiile sînt importante, ci întîlnirea cu colegii de generație, bucuria de a cînta, socializarea, glumele, veselia, specifice vîrstei, de cele mai multe ori părinții și profesorii fiind cei care le modifică optica și-i fac să se considere nedreptățiți.
Ceea ce nu înseamnă că nu elogiem munca adesea anonimă (aici, ca recunoaștere, dascălii au fost amintiți la microfon) a unor profesori cu rezultate remarcabile, din mîna cărora vor ieși vedetele de mâine: Cristina Manoliu Săvulescu, Mirela Daday, Marian Șirlincan, Adelina Crețu Neacșu, Gabriela Sauciuc Cicone, Gabriela Boțan, Dragoș Gheorghiu, Oana Pintea Pușcașu, Meda Horjan, Crina Mardare, Corneliu Irimia, Viorela Filip, doi soliști foarte buni fiind pregătiți de compozitorul Marius Țeicu, la rîndu-i apropiat de mișcarea muzicală juvenilă.
Au fost 3 secțiuni de concurs. La cei mai mici, cu vîrste cuprinse între 5 și 8 ani, au fost 17 finaliști, premiul I revenind simpaticului Robert Marius Condilă, 8, din București, care a dat viață secvenței ”Piticul Barbă-Cot” din musicalul ”Gulliver în țara piticilor” de Marius Țeicu. El a fost urmat în clasament de Tiberiu Ioan Handoca (Otopeni), Carina Sofia Dănețiu (Voluntari), Daria Andreea Facuș (Măgurele), semn că micuții au venit din localități mai apropiate de Cornetu.
Cea mai numeroasă participare, 31, a fost la categoria 9-12 ani. Aici, premiul I i-a revenit lui Valentin Irinel Buea, 10, din Balotești, cu melodia lui Andrei Tudor ”Îți voi păstra un vis”. El a reușit să-i devanseze pe ceilalți laureați meritorii: Elena Irina Gheorghe (Rm. Vîlcea), Amalia Maria Bleoju (Bîrlad), Mara Adriana Ionescu (București), Lorena Maria Gherman (Rm. Vîlcea), Maya Alessia Susanu (Iași).
Cei mai puțini, 11, au fost finaliștii de la 13-16 ani, probabil deja la această vîrstă pasiunea pentru muzica începe să treacă pe plan secund. De altfel, nivelul valoric al acestei secțiuni fiind mai scăzut, s-a operat o redistribuire de premii în favoarea celei de a doua grupe.
Pe locul I s-a clasat Oana Maria Velea, 15, din București, cu o piesă străină cîntată în limba engleză (sfatul nostru este ca festivalul să fie unul strict de muzică ușoară românească, copiii trebuie prioritar învățați să frazeze, să nuanțeze, să pronunțe, să stăpînească topica limbii române, au timp mai tîrziu să fie imitatori de staruri străine), iar pe poziția a doua s-a clasat tot o bucureșteancă, Ana Marina Manolescu.
Au mai fost acordate premii speciale din partea lui Jolt Kerestely (copiilor Angela Ioana Gheorghiu și Elena Antonia Bordeianu) și Asociației artiștilor plastici Trai-Art (aceleiași Bordeianu, dar și lui Irinel Buea). Marele Premiu a fost acordat în unanimitate fetiței de 13 ani din București Andreea Cristina Tican (prof. Ana Cebotari), care a dat viață cu neașteptată maturitate cîntecului iconic ”Copacul” al lui Jolt Kerestely.
Spectacolul, cu emoțiile inerente, bucurii și lacrimi, a fost încheiat în aplauzele publicului, alcătuit îndeosebi din părinți și copii, de microrecitalurile susținute de Marina Florea, Dorina Paraschiv și Marian Nistor (Savoy), Stela Enache, Cristina Manoliu Săvulescu (cu o piesă în premieră a lui Kerestely) – adevărate lecții de măiestrie la care sperăm că soliștii, părinții și profesorii deopotrivă au luat notițe, cum se spune, avînd numai de învățat.
Încă de la prima ediție, festivalul ”Jolt Kerestely” de la Cornetu s-a înscris în rîndul celor mai reușite manifestări de gen, cinstind cum se cuvine cariera și personalitatea unui creator care se identifică la superlativ cu ultimele șase decenii de muzică ușoară românească.
Foto: Dana Corina Popescu, Alexandru Posea
Octavian Ursulescu