Jurnal de călătorie (5)
Ziua de acomodare din complexul Golf Villas Sharm din stațiunea Sharm El-Sheikh, a nu mai puțin de 170 de membri, premianți ai celebrei deja companii internaționale MAINET, a fost încheiată cu o plimbare pe Marea Roșie în amurg. Ne-am îmbarcat pe o navă de croazieră, destinată turiștilor dornici de relaxare și distracție; muzică, dans și voie bună.
Nava avea o capacitate de circa 300 de pasageri și beneficia de două punți spațioase, unde dansatorii s-au putut desfășura în voie. De asemenea, exista și un DJ care a asigurat muzica, programul artistic incluzând dansatori și cântăreți pe ritmuri orientale. Am avut o experiență culinară excelentă, savurând o varietate de băuturi răcoritoare și o cină bogată în fructe de mare. Croaziera s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească și plină de amuzament.
Merită menționat faptul că am sărbătorit în aceeași seară aniversarea lui George Ciceu, tatăl lui Ciprian, i-am cântat cu toții ”mulți ani trăiască” și l-am surprins cu un tort festiv.
Am considerat potrivit să-l onorez pe domnul Ciceu senior cu o medalie onorifică, pe care a primit-o cu bucurie, menționând că au trecut 40 de ani de când a primit ultima medalie, el fiind fost sportiv de performanță.
Puțin înainte de miezul nopții, George, Rodica, și Ciprian Ciceu, Adi Buda și cu mine, ne-am întors la vilă și am continuat să sărbătorim, de data asta cu o băutură tradițională armeană, adusă de mine de la Erevan.
De la prima întâlnire cu părinții lui Ciprian, am petrecut fiecare moment împreună până la culcare.
Și iată-ne ajunși la momentul de maximă intensitate și adevăr, ziua când s-a tras linie unei activități elaborate, uneori tensionate, dar și premiate.
Într-o uriașă sală de conferințe, în fața tuturor membrilor adunării, cei mai performanți membri activi ai societății MAINET, și-au descris activitatea, acompaniind relatările cu proiecții relevante care au ilustrat și au completat prezentările specialiștilor în tranzacționare de diverse burse.
În cadrul evenimentului au avut loc dezbateri pe teme specifice activității platformei de tranzacționare a criptomonedelor și al altor active și servicii cripto.
La finalul dezbaterilor a luat cuvântul CEO la MAINET, după care a mulțumit audienței, fiind răsplătit cu aplauze îndelungate.
În cadrul ceremoniei de acordare a premiilor, am avut plăcerea să ofer medalii OADO- ECOSOC-UN celor care s-au remarcat prin aportul lor în lupta pentru drepturile omului.
Ciprian Ciceu și Adrian Buda au primit ”Medalia de aur” – Apărătorul drepturilor omului în grad de colonel cu diagonală. Tot o medalie de aur a primit și Joseph Pailant.
Jerome Robert și Timothee Lorriere au primit ”Medalia de argint”.
Am avut surpriza să primesc și eu la rândul meu un trofeu onorific ”Diamant” pe care l-am expus alături de distincțiile primite de-a lungul vieții.
Am încheiat ziua cu o cină pe cinste, cu muzică pe fundal, într-o atmosferă antrenantă.
Felicitări organizatorilor! Felicitări câștigătorilor!
Până la o viitoare întâlnire, să auzim numai de bine, cu zile senine și pline de fericire. (Va urma)
Lord Sir Florentin SCALEȚCHI
Prof.univ.dr.