Jurnal de călătorie
Într-o frumoasă și însorită zi de primăvară, am avut plăcerea să fiu invitat la un grătar în curtea unei vile din București, care nu este nici în centru urbei, nici la marginea ei. Am fost plăcut impresionat de modul în care Viorel Lupu, fostul meu coleg de breaslă, pe care l-am cunoscut când a venit ca ofițer stagiar pe mineralierul de 25.000 TDW- BUCEGI, și care a ajuns să-și trăiască viața spre apogeul ei și să-și mănânce în liniște pensia, cum se spune. În cazul lui însă, numai de liniște nu poate fi vorba dacă te gândești că are o pensie de-a dreptul umilitoare, de numai 1350 lei, după 40 de ani de muncă pe mările și oceanele lumii, unde traiul nu a fost deloc roz, chiar dacă o mare parte din activitatea pe mare a făcut-o din înalta funcție de Comandat de cursă lungă. Așa au înțeles politicienii noștri să respecte breasla marinarilor, munca lor fiind cotată cu gradul I de risc.
Are o vilă nici mare, nici mică, unde poți duce un trai decent. Această vilă se găsește pe o stradă liniștită cu case și vile care dăinuie încă din perioada comunistă. Vila lui Viorel, a lui Costică, cum îi spun prietenii lui, este exact în oglindă cu altă vilă care a aparținut părinților lui și unde a deschis ochii ca unic moștenitor al familiei Lupu, o familie de altfel respectată din București. Deși bucureștean, Lupu Viorel, un băiat înalt de 1,86 m, și-a ales meseria de marinar, în anul 1977 obținând diploma de absolvent al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, același pe care l-am urmat și eu.
A consumat o viață pe mare, cu amintiri de toate felurile, cu nenumărate momente tensionate, căci nimic nu e simplu și ușor când vorbim de intemperii, furtuni, uragane sau cicloane, cu diferite trepte de periculozitate. Stresul căpătat pe mare l-a determinat să-și găsească oaza de liniște în locurile copilăriei și adolescenței. A făcut pasiune pentru păsări, de care este cu adevărat atașat, de-a dreptul îndrăgostit. Este proprietarul a zeci de zburătoare, care zilnic îi cânta și îl însoțesc prin întreaga curte, care nu este prea generoasă. Deține cuști pline cu canari, sticleți, papagali peruși și privighetori, care încântă auzul vizitatorilor cu trilurile lor, unele duioase, altele mai stridente. Are, tot felul de păsări, de la curcani, rațe, gâște, găini și cocoși din diverse specii precum Plymonth barat, brahma, kabir, gât golaș de Transilvania, rațe leșești despre care se spune că sunt mute, curci de România, rele și gălăgioase. În timp a devenit un bun cunoscător al lor, pe care le-a botezat pe fiecare cu câte un nume, ca pe niște copii. Nu scapă nici un târg de păsări chiar dacă se afla la mare distanța de București, de exemplu la Periș, în județul Ilfov. Este un cumpărător și un admirator care nu mai are leac, un împătimit al acestui hobby.
Înconjurați de aceste minunate păsări și păsărele, am avut masa în curte, răsfățându-ne cu un Chivers Regal de 18 ani și un pahar de vin din podgoria Jidvei din soiul gewürzt, căruia noi îi zicem ”Fata în iarbă”, după eticheta cu tabloul pictat de celebrul Nicolae Grigorescu. Nici la capitolul delicatețuri culinare nu s-a putut spune ca am suferit. Am dat startul cu o salată de scrumbii afumate cu ceapă, urmată de un grătar meseriaș făcut de prietenul meu Viorel, cu mici de la Soldatul Bragadiru, pastramă de la o măcelărie turcească. Toate astea au fost asortate cu o salată de vară de crudități și una de ardei copți. Într-o atmosferă plină de veselie, cu muzică grecească de bună calitate, și o vreme splendidă, am reușit, lucru destul de rar în aceste vremuri de pandemie, să ne facem un cadou bine venit pentru seninătatea sufletelor noastre.
Întâlnirile dintre noi sunt de bun augur și pline de povești frumoase despre tot ce ne face bine în viață. Indiferent de subiectele pe care le comentăm, invariant ne aducem aminte de viața trăită pe mare, cu diverse povești și întâmplări care mai de care mai interesante. El care a activat pe mare mai mult decât mine, are desigur și mai multe povești, mai fascinante. Eu completez amintirile cu aventura vieții mele de deținut politic și condamnat la moarte de două ori pentru complot în vederea trădării, subminării și sabotării societății comuniste din R.S România. Când am ales să plec cu vaporul Uricani, un mineralier de 12.500 Tdw, în lumea liberă și eram comandatul navei, el, Viorel Lupu era ofițer maritim 3 pe nava TISMANA cu care a navigat 7 ani de zile, fără întreruperi, și se afla chiar într-un port din Turcia, unde urma să ajung și eu în drumul meu spre libertate.
Este un personaj spiritual, de talie mare dar supraponderal, ușor suspicios și cu o fire pătimașă, dar este un om bun, cu un râs zgomotos, de-a dreptul molipsitor și plăcut. Este prietenul de care mă simt apropiat, cu care fac echipă pe unde mergem și pe care mi-l doresc în anturajul meu și la cât mai multe agape. Să-l țină Dumnezeu sănătos și în bună dispoziție cât mai mult timp pe acest pământ.Doamne ajută!
Prof.univ.dr. Florentin SCALEȚCHI