Liberalii analizează înfiinţarea unui Fond Proprietatea 2

Parlamentarii liberali discută varianta în care să fie înfiinţat un Fond Proprietatea 2 prin care să fie despăgubiţi în ultimă instanţă cei care nu vor reuşi să obţină imobilele revendicate, a anunţat, luni, senatorul PNL Tudor Chiuariu.

„Vrem restituire în natură, vrem o restituire cât mai rapidă şi mai completă, din punctul ăsta de vedere ne uităm cu atenţie la toate termenele care sunt stabilite. Dacă, şi sperăm ca aceste cazuri să fie cât mai puţine, dacă nu va exista posibilitatea restituirii în natură, ne gândim la modalităţi de compensare care să fie cât mai echitabile, în aşa fel încât cei care şi-au pierdut proprietăţile şi nu le pot primi înapoi în natură să beneficieze de o compensaţie echitabilă”, a susţinut Chiuariu.

El a precizat că una dintre propunerile liberalilor vizează înfiinţarea unui Fond Proprietatea 2.

„E una dintre posibilităţile pe care le analizăm de asemenea să constituim un Fond Proprietatea 2 şi cei care nu vor putea beneficia de imobile, fie restituite în natură, fie prin acel sistem de compesare cu puncte şi prin participarea la licitaţie organizată din Fondul Naţional de Imobile, să fie despăgubiţi într-o ultimă instanţă prin acţiuni la Fondul Proprietatea 2”, a spus senatorul PNL.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.